People ask what you do for a living so that they can calculate the level of respect to give you. (Oamenii te întreabă ce faci pentru a-ți câștiga existența, pentru a putea calcula nivelul de respect pe care să ți-l acorde.)
Este in clasa a 4a. Si pentru moment este ocupată cu pregătirile pentru a merge la ziua de naștere a unei prietene. A lăsat toate pana în ultimul moment, asa ca acum nu știe ce sa facă mai întâi.
– Nu uita sa ii desenezi o felicitare!, se aude vocea mamei din cealaltă cameră.
– O, da… Am uitat. Uf…
Si ia o coala de hârtie A4 pe care o îndoaie în jumătate sub forma unei cărți poștale supradimensionate, cam prea mare pentru o felicitare… după părerea mea.
– Ce sa fac?, ma întreabă, după ce a scris deja un La Multi Ani urmat de câteva cuvinte pe care nu le vad bine fiindcă privesc pe diagonala.
– Pai nu știu… Ce vrei tu?
Începe sa deseneze cu creioane colorate niște flori pe la colțuri, in graba, hașurând neglijent petalele, practic punând ceva culoare doar ca sa se vadă ca sunt colorate… oricum prietena nu se va uita prea atent…
– Fă un fluture!, ii sugerez.
– Hm… un fluture…
– Da.
– Cum se face? Of… trebuie sa caut un tutorial pe internet…
Si ia cu dexteritate telefonul mobil si începe sa caute un tutorial despre cum sa desenezi un fluture…
(De)formația profesionala ma împiedică la limita sa rostesc cu voce tare un WTF, in timp ce percep cum mi-a căzut mandibula, rămânând cu gura căscată. Cum adică? Cauta un tutorial pentru a desena unul dintre cele mai simple desene posibile?!? Pentru un fluture?!? Dar mama ei a venit lângă noi, asa ca ma recompun și ii propun:
– Daca vrei, iti fac eu conturul de la fluture si tu il colorezi.
Se uita neîncrezătoare la mine:
– Dar știi sa desenezi un fluture?
– Pai da… Cat de greu poate fi?!? E ca doua boabe de fasole pe care le pui spate la spate si apoi ii mai pui doua antene… si gata.
– Mno, atunci pune-te sa desenezi in timp ce eu imi caut hainele!
Iau un creion clasic, gri, si încep sa desenez, in timp ce (de)formația profesionala imi șoptește ca „m-a pus la lucru”, ca „fac ceea ce ar trebui sa facă ea” si in final, ca „ma folosește obiectual” sau, pe limba romana moderna, „ma instrumentalizează”. Se uita întrebător la mama ei:
– Ce haine sa imi iau? Hm… le iau pe astea pentru ca am luat bluza asta data trecuta si nu pot sa ma duc îmbrăcată la fel, ca ce o sa zică?!
– Ia ce vrei, îmi vorbește gura fără mine în locul mamei, în timp ce ma uit la simetria fluturelui pe care îl desenez.
Fluturele e gata. Se uita la el si e surprinsa ca am putut sa il desenez fără tutorial si fără sa caut o imagine cu un fluture pe internet. Se apuca sa mâzgălească sumar aripile in timp ce, (de)formația mea profesionala se uita la corectitudinea textului de pe felicitare:
– I-ai urat „fericire si iubiri”… Prietena ta e tot în clasa a 4a… e de o vârstă cu tine… Nu cred ca are mai multe iubiri…
– Scrie iubire!, intervine mama. Hai ca se poate corecta din „i” în „e”! Si pune și un semn al exclamării, ca e o urare!
Fata pufăie dar retușează textul. Fuge apoi in cealaltă camera de unde revine cu parul lung despletit, într-o atitudine pe care (de)formarea mea profesionala o sesizează ca fiind seductivă în paralel cu faptul ca îmi atrage atenția ca are în jur de 10-11 ani si se duce la o petrecere intre prietene.
– E cald, spune uitându-se la mine. Ma duc cu parul lăsat lung, dar după ce o sa ma vadă am sa mi-l strâng, ca nu mai pot de căldură. Tot asa de cald e si in Franța?
– Depinde de zona in care locuiești.
– Pot veni si eu in Franța cu tine? Pot? Pot?
– Daca voi mai reveni cândva acolo… da…
Imi arunca o privire semnificativă și dispare însoțită de mama; petrecerea a început deja.
—
Intre mine si fata este o diferență de aproximativ 30 de ani. Adica e la o generație distanta de mine. Aceasta întâlnire face parte dintr-o categorie selecta de experiențe căreia ii spun „în timp ce eu dormeam”. Deci, în timp ce eu dormeam pe mine, lumea s-a schimbat… si încă foarte mult…
Pentru ochiul ne(de)format profesional, am sa punctez ce a relevat sceneta de mai sus despre noua generație.
1. Nu exista disciplina timpului si nici planificare. Felicitarea este desenata in graba, in ultimul moment. Hainele sunt alese pe fuga. Plecarea e cu întârziere.
2. Nu exista calitate si nici atenție. Urarea e scrisa negândit, desenul este hașurat, culoarea e aruncata doar ca sa fie acolo si cam atât.
3. Cel mai frapant element este ca la vârsta asta fata nu știe cum sa deseneze un fluture. Apreciez ca are resursa de a cauta un tutorial pe internet – adică știe sa se descurce cu ceea ce ii oferă era prezentă și tehnologia de acum – dar la nivel de a-si imagina concepte (ceea ce implică a memora cum arata un fluture si a-si imagina cum l-ar desena) – este pe nicăieri. La fel este pe nicăieri si la capitolul execuție de sarcini.
4. Fata este excelenta în a delega sarcini celor percepuți ca fiind mai slabi, practic are stofa de șef si nu de executant. In ziua de azi toti vor sa fie influenceri si manageri, nimeni nu dorește pur si simplu sa presteze o activitate lipsita de strălucire si glorie.
5. Exista o focalizare pe interes: fata se duce la prietena pentru a-si menține o relație, pentru ca felicitarea este făcută la plesneală, in timp ce se uita la cum se îmbracă si cum isi tine parul, pentru ca – nu-i asa? – nu știi pe cine mai poți întâlni la aceste petreceri…
6. Exista un aspect de mândrie/narcisism, o atenție la detaliul legat de parul despletit, cu scopul de a impresiona prin aspectul exterior.
7. Apare si o componenta de seducție care ascunde, deși încă putin elaborat dat fiind vârsta încă mica, dorința de a ajunge cât mai sus pe scara sociala și financiara; de aici și întrebarea oarecum directă legata de Franța, care vădește purul interes și nimic mai mult.
Acuma, fiind din familie, evident ca as lua-o in Franța si as ajuta-o cum pot; asa face toată lumea si mi se pare corect. Dar in același timp am simțit o prăpastie intre ea si mine. Am revenit acasă si multe zile m-am gândit la ce naiba fac de fapt cu scrisul pe internet, inclusiv aici, inclusiv cu seria InfoPsy pe care am terminat-o oarecum brutal, pentru ca nu i-am mai văzut rostul. Pentru cine mai scriu? De fapt, ceea ce fac – orice as face – nu contează. Conform (de)formației profesionale, m-am deprimat. Cine are nevoie sa știe orice din ceea ce am scris sau as putea scrie?!? Oamenii se uita direct la video-uri, nici măcar nu mai folosesc imaginile pentru a desena un fluture, merg direct la filme. Mai nou primesc mesaje vocale înregistrate în mesageria de la email sau messenger. Oamenii nu mai scriu… și se apropie rapid momentul în care nu vor mai ști sa citească… Nu vor mai avea nevoie.
S-ar putea ridica o întrebare legitima: ce face fata asta la școala romanească dacă in clasa a 4a nu știe cum sa deseneze un fluture? Ce ii învață acolo?
O alta întrebare: Cum li se dezvolta creativitatea la copii – sau abilitățile artistice de a desena – dacă au acces la tutoriale pe internet? Idem am putea sa ne întrebăm cum isi dezvolta gândirea rațională dacă folosesc app-uri pentru rezolvat problemele de matematica? Răspunsul, temut de altfel, este ca nu, nu se dezvolta nici creativitatea si nici gândirea rațională; nu ai ocazia sa dezvolți asa ceva in lumea de azi. Si apoi mai vine si întrebarea aia perfida, din străfundurile gândirii mele (de)formate profesional: La ce iți folosește sa fii creativ sau inteligent in lumea de azi?!?
Un alt aspect care m-a frapat este ceea ce am simțit. Da, pot si simți, nu numai gândi si scrie. Am simțit mult cinism. M-am simțit utilizat ca un obiect, ca o resursa care a fost folosita pentru a face conturul fluturelui. As putea fi o resursa care sa joace rol de trambulină pentru o viata in străinătate, in Franța. Si in final, prietena fetei – sau mai bine spus „prietena”, cu ghilimele – este evident ca e o resursa folosita cinic pentru a-si dezvolta relații favorabile în viitor sau pentru a ajunge la alți oameni ce pot fi utili. Din nou, „utili”, cu ghilimele. S-ar putea aduce argumentul ca toți ne folosim reciproc in aceasta viata, în mod cinic, pentru a ne satisface nevoile si dorințele. Si este adevărat. Dar totuși, exista o calitate diferita a unei relații bazate pe prietenie sau pe iubire, fata de o relație bazata pe interes și câștig reciproc…
Suntem la sfârșitul unei epoci „faine” din istorie, o epoca in care încă mai găseai oameni creativi, inteligenți si… sufletiști. Ceea ce ne așteaptă este un ev mediu întunecat si sunt convins ca va fi din ce in ce mai rău tocmai pentru ca suntem din ce în ce mai cinici. Sunt fericit ca aparțin generației mele, o generație ce știe, simte și poate mult mai multe decât cei ce vor trai în această… noua viitoare lume.
