Perfection means not perfect actions in a perfect world, but appropriate actions in an imperfect one. (Perfecțiunea nu înseamnă acțiuni perfecte într-o lume perfectă, ci acțiuni adecvate într-o lume imperfectă.)

Tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC) este un mister in psihiatrie; s-a considerat ca e mai apropiata de schizofrenie, după care a fost clasificata in grupul nevrozelor, iar in prezent tendința e ca sa fie considerata o entitate de sine stătătoare. E o boala in general dificil de tratat, cronica, ce răspunde greu la tratament, invalidantă si frustranta atât pentru pacient cât si pentru psihiatru. La baza ei se afla ideea obsesiva – o tulburare a gândirii – dar apar asociate si imagini, impulsiuni sau comportamente repetitive si penibile, care parazitează gândirea, contra cărora bolnavul lupta pentru a le înlătura, si care sunt recunoscute ca fiind străine mintii pacientului respectiv.

In psihiatria clasica se întâlnesc mai multe obsesii:

• Obsesiile ideative (intoxicațiile prin idee, de exemplu întrebările cu „de ce?”: De ce e apa uda? De ce e cerul albastru? De ce e asa si nu altfel? De ce ma întreb de ce e asa si nu asa?, sau întrebările cu „dacă?”: Daca se întâmplă asa? Si dacă se întâmplă altfel? Si dacă se va întâmpla totuși asa dar si altfel atunci ce sa fac?
• Ideile obsesive de contrast (gânduri condamnabile sau blasfemiante ce apar mai ales in biserici sau locuri sfinte, dorința de a înjura divinitățile, etc., gânduri ce intra in conflict cu credințele de baza ale obsesivului altfel evlavios; un alt exemplu este o mama ce isi iubește copilul dar este chinuita de obsesia sugrumării acestuia)
• Amintiri obsesive sau rememorări obsesive (flashback-uri in care imi amintesc cum am intrat in casa si am găsit o scena tulburătoare (de exemplu, pe cineva mort) … si iar îmi vine in minte cum intru pe ușă si vad scena respectiva… si iar imi vine in minte ce am văzut… si iar vad cum ușa se deschide si revăd scena… si iar… si iar… )
• Reprezentări obsesive, care sunt niște idei contradictorii ce duc la reprezentări vii (spre exemplu, o mama se duce la mormântul copilului ei si isi imaginează ca il aude cum plânge sau il vede cum se descompune in sicriu, si e chinuita de imaginea si de senzația ca il aude cum vorbește sau cum bate in sicriu ca sa iasă, si aceste lucruri se repeta obsesiv, iar si iar, in fiecare zi in care se duce la mormânt, fără ca ea sa se poate opună… si iar il aude cum plânge si i se rupe sufletul… si iar si-l imaginează in mormânt cum sta in sicriu si cum vede capacul imediat deasupra ochilor săi si e întuneric… si imaginea iar apare si scena se repeta iar in capul ei, chinuitor, fără sa poată sa o oprească…)
• Obsesii fobice (ce ma fac dacă îmi trece prin fata o pisica, o pisica neagra sau o pisica tărcată, sau orice fel de pisica, dar o sa-i vad parul ala si ghiarele si o sa o aud cum miaună si o sa-mi fie frica… si ce ma fac dacă imi trece prin fata acum, chiar acum, pisica asta… oricând poate sa sara de undeva… si nu știu ce o sa ma fac pentru ca mi-e frica de pisica… )
• Obsesii ruminative (De ce e apa e apa? De ce nu e aer? De ce e lichida si nu solida? De ce nu e gaz? Cum de este apa uda si nu e uscata? Cum ar fi ca apa sa fie uscata si nu uda? Care e opusul faptului de a fi ud? De ce apa este acest lichid si nu altul? De ce e transparenta si nu opaca? De ce pe Pământ e apa si nu e mercur, spre exemplu? De ce norii sunt făcuți din apa? Cum ar fi dacă apa nu ar fi apa si ar fi altceva?)
• Obsesii impulsive sub forma unor acte absurde, iraționale (de fiecare data cand sunt la un etaj superior, când ma uit peste balustrada balconului, imi vine sa ma arunc in gol; nu, nu vreau sa mor, dar parca ma atrage golul de jos si parca imi vine sa ma arunc dar in același timp încerc sa ma opresc si totuși tot ma vad cum pun piciorul pe balustrada si apoi celalalt si ma arunc; si atunci ma țin cu o mana strâns de balustrada, si imi controlez corpul ca nu cumva sa pornească singur către hăul de jos, si am grija unde pun piciorul, cat mai departe de marginea balconului, pentru ca imi imaginez cum ar putea sa imi fuga piciorul si sa cad in gol dezechilibrându-mă)
• Acțiuni obsesive – sunt anumite ritualuri pentru a scădea anxietatea (spălatul mâinilor in obsesia de contaminare, ordonarea lucrurilor după culori sau dupa muchii sau linii perpendiculare, rugăciuni pentru a îndepărta obsesiile religioase de contrast in care de exemplu se gândesc acțiuni sau imagini cu conținut erotic in circumstanțe nepotrivite). Aceste ritualuri care detensionează un pic bolnavul se numesc compulsii. Daca obsesia este in general o idee (tine de gândire), compulsia e o acțiune ritualica (tine de comportament).
• Îndoieli obsesive – sunt alt nume pentru acțiunile obsesive care au la baza ambivalenta si nesiguranța ce determina verificări repetate (de exemplu verificarea robinetelor de apa sau a clanței de la ușă sau a faptului ca ușa e bine închisă, inclusiv reîntoarcerea de pe scări sau de pe strada pentru a verifica încă o data ca ușa e închisă).
• Scrupule obsesive – in cazul in care gândirea e persecutata de greșeli sau erori potențiale de ordin moral (Oare am făcut bine sau nu? Oare e moral? Oare a fost drept? Am ales ce e bine sau ce e corect? Am ales cu mintea sau cu inima? Este corect dar este si drept?).
• Obsesii senzoriale – frânturi de melodii, cuvinte (uneori obscene), dialoguri, care rămân in minte si se repeta chinuitor; sunt obsesii foarte întâlnite mai ales in cazul melodiilor care pot rămâne mai multe zile in mintea cuiva, obsesiv, parazitând gândirea.
• Maniile mentale – revenirea obsedanta de nume (onomatomania) sau nevoia de a număra, aranja, ordona (aritmomania).

Obsesiile cu sau fara compulsii apar si in alte boli: depresia, anxietatea, schizofrenia, tulburările de personalitate, diverse boli organice sau in contextul consumului de droguri. Dintre acestea, diferențierea cea mai dificila se face intre TOC si tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva (obsesiile (gândurile) si compulsiile (acțiunile) sunt in concordanta cu personalitatea si cu felul de a fi al pacientului (adică egosintone) in tulburarea de personalitate, si sunt egodistone (adică pacientul suferă) in TOC. Apoi, diferențierea e dificila si intre TOC (gânduri ce sunt percepute de pacient ca fiind parazite si împotriva cărora pacientul lupta) si schizofrenie (gândurile delirante sunt in concordanta cu pacientul care nu are nimic împotriva lor si adera la conținutul lor).

TOC poate sa apară in 3 forme mai comune: obsesiile legate de murdărie si contaminare (cei care se spală de zeci de ori pe mâini si desinfectează totul), obsesiile legate de numărare patologică si verificare compulsivă (verifica închiderea ușii) si obsesiile pure, fără compulsii. Cauza TOC este vag cunoscuta: anomalii la nivelul creierului, stresurile din familie, alte cauze psihologice. Asocierea cu boala ticurilor (Tourette) apare cam in jumătate pana la 90% din cazuri. Uneori (in jur de 12% din cazuri) TOC poate trece in schizofrenie (de fapt – pentru specialiști – este vorba despre debutul pseudo-nevrotic de tip obsesional al schizofreniei).

Tratamentul este relativ complicat si primele efecte apar cam după mai mult de 1 luna de tratament. Este in principal medicamentos, folosind triada antidepresiv + anxiolitic + neuroleptic, alături de care se mai pot da medicamente pentru insomnie. In cazurile grave se poate ajunge la terapie electro-convulsivantă (șocuri electrice). Psihoterapia este si ea eficienta, dar necesita timp îndelungat si o abordare profunda, psihodinamică. Evoluția este lunga, deseori nemulțumitoare, cu recăderi frecvente, cu tendință la cronicizare.

In final, doresc sa relatez primul caz de TOC pe care l-am întâlnit când eram rezident la Cluj, care a rămas pana acum si cel mai grav pe care l-am văzut. Era vorba despre o tânără in jur de 30 de ani care a fost adusa de urgenta pentru ca a sărit cu cuțitul la mama ei pentru a o omori. Adusa încătușată de politie si ambulanta, tânăra era calma. Ne-am gândit inițial la schizofrenie, pentru ca mama povestea ca tânăra nu doarme, vorbește aiurea, nu are grija de copilul ei mic, este agresiva cu cei din jur. Intrând mai mult in amanunte, am aflat ca tânăra isi petrecea in jur de 12 ore din zi privindu-se in oglinda, verificând permanent ca totul sa fie in regula si pieptănându-si parul; de fiecare data când se depărta de oglinda, simțea o puternica neliniște si revenea imediat pentru a se mai oglindi încă o data, neglijându-și treburile casnice si copilul. Conflictul a erupt atunci când mama, furioasa si neînțelegând situația, a încercat sa ii ia tinerei pieptenele din mana, moment in care aceasta din urma a pus mana pe cuțit. Nu a reușit sa treacă la act si sa isi înjunghie mama pentru ca a trebuit sa revină din nou in fata oglinzii pentru a se… oglindi… Absurditatea acestei relatări poate duce cu gândul pe multi psihiatri la schizofrenie… Si totuși, a fost pana la urma o tulburare obsesiv-compulsivă…

—
https://cezardanilevici.substack.com/p/infopsy-tulburarea-obsesiv-compulsiva