I have known a great many troubles, but most of them never happened. (Am cunoscut foarte multe necazuri, dar cele mai multe dintre ele nu s-au întâmplat niciodată.)
Anxietatea este similara cu emoția naturala de frică, numai ca nu se poate preciza ce anume o provoacă. In psihiatrie se spune despre anxietatea ca e „teama fără obiect (al fricii)”. Este un simptom care aduce destul de repede pacientul la psiholog sau psihiatru, pentru ca e greu de suportat. Pentru unii, anxietatea e mai greu de suportat decât durerea… și tind sa le dau dreptate. O prima problema ce se poate discuta este intensitatea anxietății; oamenii vin la specialist nu pentru ca ii deranjează starea de neliniște sau de ușoară anxietate sau tracul de dinaintea unui examen, ci intensitatea prea mare a ei raportata la ceea ce cred ei ca este adecvat sau normal, ori durata prea mare în timp. Spun asta pentru ca multi clienți vin in terapie cu obiectivul de a nu mai simți niciodată anxietatea, iar discuția preliminara arata deseori ca ei doresc doar o scădere a intensității sau a duratei, si nicidecum lipsa anxietății, care are un rol bine stabilit de semnal atunci când lucrurile nu decurg normal.
Anxietatea „se întâmplă” in cap, in creier, dar este resimțită in corp, la inima, in gât. Exista câteva substanțe implicate in apariția anxietății, dintre care serotonina, noradrenalina si o substanță mai putin cunoscuta (GABA), sunt pe primul plan, ele fiind si substanțele (neuromediatorii) pe care acționează medicamentele administrate împotriva anxietății (anxioliticele).
Tulburările anxioase sunt separate in mai multe diagnostice, funcție de anumite caracteristici, dar din punct de vedere psihodinamic se împart pe doua direcții: anxietatea legata de moarte (tulburarea de panică) si anxietatea legata de viitor (tulburarea anxioasă generalizată, agorafobia, fobiile). Din punct de vedere al tratamentului, prima indicație este psihoterapia si mai apoi terapia cu medicamente, dar pacienții, din comoditate sau din lipsa unei oferte generoase de psihologi (sau din lipsa banilor), recurg la a doua varianta. Problema este ca, spre deosebire de psihoterapie, care lucrează pe rezolvarea problemelor, medicamentele au efecte de acoperire, de „anestezie” a simptomelor neplăcute. Astfel, după perioade mai lungi sau mai scurte de acalmie, simptomele pot sa reapară. Tratamentul medicamentos se face funcție de caracteristicile anxietății, caracteristici care la început pot fi văzute mai clar, dar care cu timpul se combina: exista anxietăți in care dintâi pacientului ii trec prin gând niște idei, după care simte emoția de frica si ulterior începe sa resimtă senzații in corp (transpira, tremura, are palpitații, se sufoca); alteori sunt situații in care pacientul simte modificări la nivelul corpului si abia după intra in panica. Prima categorie de pacienți sunt cei la care anxietatea e predominant psihica, a doua categorie de pacienți e cea a pacienților cu anxietate predominant somatica. Tratamentul urmează aceasta clasificare, anume cei cu anxietate psihica primesc medicamente ce modifica gândirea (ce influențează serotonina din creier, anume majoritatea medicamentelor antidepresive, dar la doze mai mici), in timp ce anxietatea somatica e tratata in principal cu calmante (medicamente din familia diazepamului (benzodiazepine) sau cele din familia propranololului (beta-blocante) sau lungul sir al medicamentelor pe baza de plante (passiflora, valeriana, etc.). Totuși, in unele cazuri, nu poate fi intuita predominanta psihica sau somatica a anxietății, sau anxietatea e foarte puternica (cum e in atacul de panica), motiv pentru care se dau medicamente din ambele clase sau direct antidepresivele-anxiolitice.
Statistic, studiile arata ca tulburările anxioase apar la 25% din populația generala (un sfert). Acesta e un procent greu de crezut; probabil nimeni nu scapă fără sa simtă măcar o data in viata anxietate sau sa nu aibă o perioada de stres in care sa nu fie neliniștit. Posibil procentul sa se refere la tulburările anxioase diagnosticate in psihiatrie, dar este de remarcat ca majoritatea anxietatilor se opresc la nivelul cabinetelor medicilor de familie, in cardiologie, in camerele de urgenta, sau in cabinetele psihologilor. Femeile sunt statistic mai anxioase (5 femei la 1 bărbat), la fel si cei divorțați sau separați fata de cei in cuplu. Problemele anxioase apar in general intre 25 si 45 de ani, cu un debut timpuriu al fobiilor, in jurul vârstei de 10 ani. Cei din clasele sociale elevate din mediul orașelor sunt mai anxioasi decât cei din clasele sociale mai putin favorizate si din mediul rural. Tipul de personalitate al pacientului nuanțează in mod particular predispoziția la anxietăți (cei cu personalitate dependenta fiind mai îngrijorați, de exemplu), iar evenimentele de viata, șocurile, stresurile, sunt factori declanșatori sau agravanți, de la apariția cărora se poate frecvent trasa evoluția tulburărilor anxioase.
Cauze? Exista multe teorii, care mai de care mai filozofice, pentru a explica anxietatea. Existențialiștii vorbesc despre anxietatea existențială (conștientizarea faptului ca noi toți vom muri si consecințele acestei conștientizări), psihanaliștii vorbesc despre inconștient si frustrările unor tendințe care generează anxietate atunci când mecanismele defensive interioare sunt prea slabe, cognitivistii considera ca anxietatea e o reacție exagerata la evenimente banale din exterior, comportamentalistii spun ca anxietatea e un comportament învățat ca soluție pentru diverse situații… Teoria biologică e cea după care se orientează psihiatrul, pentru simplul motiv ca el administrează medicamente si partea psihologica tine de ceilalți colegi (psihologi, psihoterapeuți) din echipa terapeutica. Biologia spune ca transmiterea genetica a anxietății este destul de vaga (deși e dovedita), si mai mult este vorba despre un dezechilibru la nivelul celor 3 substanțe din creier pe care le-am menționat anterior. Tulburările endocrine si metabolice isi aduc si ele aportul (mai ales tulburările tiroidiene sau tumorile de tip feocromocitom).
Nu voi intra in amanunte legate de descrierea tulburărilor anxioase. Este de menționat doar faptul ca anxietatea poate fi relativ constanta pe parcursul unei zile, sau in perioade de câteva ore cam in fiecare zi (tulburarea anxioasa generalizata) sau poate apare brusc si impresionant (atacul de panica). Alteori anxietatea apare atunci când pacientul e expus unor situații care ii provoacă o frica irațională: agorafobia (atunci cand e anxios in spatii deschise, cand trebuie sa traverseze strada sau sa treacă un pod), fobia sociala (de exemplu, cand trebuie sa vorbească in public sau sa folosească toaletele publice), fobiile specifice (frica de sânge, de cuțite, de fenomene ale naturii, de animale, de spatii închise, etc.).
Atacul de panica este probabil cel mai frecvent motiv psihiatric de prezentare la camera de urgenta din spitalul general, mimând un infarct sau alte probleme organice grave. Exista o serie de simptome care pot apare in multe boli organice (tremurături, transpirații, palpitații, dureri de inima, senzație de sufocare, frisoane sau bufeuri de căldură, senzația ca „se face pielea de găină”, amorțeli la nivelul bratelor sau picioarelor, greata, etc.). Totuși, ceea ce e tipic in atacul de panica e o triada a fricii: frica de moarte – frica de a nu-si pierde controlul – frica de a nu înnebuni. Daca triada exista, se poate spune cu mare certitudine ca avem in fata un atac de panica; daca nu exista, diagnosticul este in dubiu. La aceasta triada se adaugă uneori o stare de derealizare (totul in jur pare ireal, ca intr-un film) si de depersonalizare (stare de confuzie in legătură cu propria persoana). Indiferent de diagnostic, pacienților li se face in urgenta o electrocardiograma (EKG), se măsoară tensiunea si gradul de oxigenare a sângelui (saturația de oxigen), si se recoltează uneori analize. Cum atacul de panica cedează destul de rapid, cam in 10 minute (rareori tine jumătate de ora), medicul urgentist pune pana la urma diagnosticul si instituie si tratamentul: o tableta de alprazolam (Xanax, Prazolex), sau, daca nu are, o tableta de diazepam.
Diagnosticul tulburărilor anxioase pare ușor multor psihiatri sau medici de alte specialități, dar poate pune uneori probleme. Crizele isterice seamănă cu atacurile de panica extrem de bine, dar nu voi spune public cum se face diferența pentru a nu educa eventualii isterici pentru a deveni mai “performanți”. Similar, anxietatea poate fi simulata foarte bine (cine poate ști ce simți cu adevărat?!), asa ca multi sunt tentați sa dea vina pe atacurile de panica sau pe anxietate pentru a obține beneficii (concedii, tratamente inutile, dosare de handicap, etc.). Bolile endocrine sunt capcane diagnostice foarte întâlnite (bolile tiroidiene, cele ale suprarenalelor, etc.). Hipoglicemia din diabet, anemia, epilepsia sau bolile cardiace pot fi trecute de asemenea cu vederea. Multe medicamente pot induce anxietate (in frunte cu antidepresivele la începutul tratamentului) dar si mai frecvent drogurile si alcoolul. In final, anxietatea se poate asocia frecvent cu depresia (care trebuie activ căutată), cu tulburările de personalitate (de exemplu, frica de abandon din personalitatea dependenta sau borderline), si poate fi simptom al schizofreniei (când halucinațiile produc frica).
Anxietatea are o evoluție ondulantă in timp. Am întâlnit multi pacienți cu atacuri de panica ce nu s-au dus la medic si au indurat ani de zile atacurile pana acestea s-au rărit sau au dispărut. Problema care se pune de multe ori e calitatea vieții… Alteori anxietatea e insuportabila si se ajunge la medic foarte rapid. Cei cu fobii ajung sa le evite, dezvoltând strategii de evitare foarte bune, dar întrebarea care se pune e cam asa: cum rămâne cu libertatea individuală când, spre exemplu, iți e teama permanent sa nu iti treacă prin fata un șoarece fata de care tu ești fobic?
Tratamentul medicamentos durează in general măcar un an. Strategia este sa se înceapă tratamentul cu medicamente pentru a liniști pacientul si pentru a-i da timp sa caute un psihoterapeut si sa înceapă o forma de psihoterapie. In mod tipic pentru anxietate, psihoterapia cea mai buna e cea cognitiv-comportamentala, dar si terapiile psihodinamice sunt eficiente. La acestea se adaugă diverse tehnici de relaxare si chiar hipnoza. Spre deosebire de majoritatea bolilor din psihiatrie care au ca regula cronicitatea si incurabilitatea, tulburările anxioase (in ciuda suferinței deseori semnificative) se pot vindeca, ceea ce aduce uneori o unda de satisfacție intr-o profesie (psihiatria) in care deseori nu se vede lumina de la capătul tunelului.
—
https://cezardanilevici.substack.com/p/infopsy-tulburari-anxioase
