Un câine latră, un om vorbește.
Cunosc motto-ul de mai sus de ceva vreme; surprinde bine inutilitatea de a vorbi atunci când nu ești ascultat. Asa cum un câine care latră nu este luat in seama, tot asa oamenii pot vorbi dar nimeni nu ii asculta, fie pentru ca spun același lucru, fie pentru ca spun lucruri interesante dar se afla într-o poziție atât de putin importanta încât ceea ce spun este irelevant. Da, poți spune lucruri utile sau adevărate, dar dacă nu ești relevant, degeaba le spui.
In urma cu o săptămână, un tânăr conducea o mașină prin Paris. Nu avea încă 18 ani dar asta nu pare sa fie important. Politia a sesizat ca era ceva in neregula cu el sau cu mașina, motiv pentru care i-a cerut sa oprească. Tânărul nu a făcut ceea ce i s-a cerut, ci chiar a încercat sa fuga, in ciuda faptului ca polițistul se afla in poziție de tragere. De aici tragem concluzia ca tânărul nu era foarte inteligent. In momentul in care tânărul a demarat de sub nasul polițistului, scena filmata, polițistul a decis sa apese pe trăgaci. Tânărul a murit. Se poate spune ca nici polițistul nu a fost foarte inteligent, pentru ca e preferabil sa lași sa fuga pe cineva si sa-l oprești mai târziu, dupa mai multe somații, decât sa-l împuști de la mica distanta, direct in piept, moartea victimei find astfel aproape o certitudine. Dar polițistul a facut o alegere slaba, anume sa genereze evenimente ireversibile (moartea) in loc sa meargă pe linia reversibilității (sa-l lase sa fuga), ceea ce era cumva mai probabil in cazul unui polițist francez (care mai degrabă va parlamenta cu tine decât sa treacă la acțiune). Ce a fost in mintea polițistului in acel moment este imposibil de știut. Ceea ce se stie este insa ca legea il apără, motiv pentru care mai probabil va scăpa; in Franța e important sa știi exact care e limita legii, pentru a sti exact cum e mai bine sa o încalci sau dacă se merita.
Aceasta situație nefericita a avut ecou însă în populație si in comunitatea etnica de care tânărul aparținea. Pe principiul „unde dai si unde crapă”, de la o problema strict polițienească s-a ajuns la o rebeliune a unei parți importante din societatea franceza; tensiunea exista, era nevoie doar de un motiv, de o scânteie. De la o poveste jucata intre doi prosti, dintre care unul a murit, s-a ajuns la exprimarea unei uri rasiale, si ulterior la vandalizare si furtul din magazine, distrugeri care nu mai aveau nimic de a face cu furia de a fi fost omorâtă o ființă umana sau furia marginalizării unei populații africane ce treptat devine majoritara in Franta. A-ti distruge propriile centre comerciale, străzile unde vin turiștii, a da foc la mașinile pe lângă care treci – practic a-ti distruge propria ta munca si brand-ul de tara – este opera altor prosti. In final, de la pierderea unei vieți s-a ajuns la pierderi materiale si la o bulversare a serviciilor de transport de care o țară moderna are nevoie pentru a funcționa. Grămada a cerut vârf.
Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, e nevoie sa înțelegem mentalul francez si un pic de istorie. Francezul-francez (distincție importantă) are câteva caracteristici esențiale (pe care le-am mai amintit si in alte articole). Una dintre ele e ca francezul-francez are un imens complex de superioritate care nu se bazează pe nimic. Asta înseamnă ca el, prin naștere, considera ca i se cuvine totul, iar ceilalți – celelalte popoare – nu pot face altceva decât sa ii admire măreția, inteligența, bogăția, capacitatea de a conduce, stilul… practic superioritatea sa fata de oricine. Este inutil sa discuți cu un francez-francez pe acest subiect, pentru ca va refuza alt punct de vedere. Copiii sunt instruiți încă din scoală sa creadă acest lucru si este un adevăr general-acceptat, este un „fapt”. Romanii au un complex de superioritate asemănător, dar acesta este mai nuanțat (romanii sunt superiori doar în imaginar, se cred urmașii geto-dacilor, considera ca sunt depozitarii unor valori universale si sunt la originea civilizației europene, fiindu-le răpită aceasta poziție superioara de către „dușmani”, și explicând asta prin tot felul de teorii ale conspirației care implica, la alegere, Vaticanul, masonii sau oculta mondiala). Francezii își bazează superioritatea însă pe ceva concret: 1. literatura, arhitectura, muzica, stilul, moda, școala, etc. franceza și… 2. imperiul colonial. Romanii nu au nici una, nici alta, respectiv nu sunt o mare civilizație (au fost chiar influențați de cultura franceza) si nu au avut imperiu colonial. Se poate spune ca francezii trăiesc in trecut, privind către vremurile de glorie (acum apuse) cand Franța era „cineva” in lume. In ziua de azi exista tari mult mai performante si poate mai oportuniste, dar nostalgia si sentimentul superiorității persista in populația franceza „veritabila” si – ca sa fim sinceri – ceea ce a reprezentat Franța rămâne indubitabil important.
Al doilea motiv de superioritate franceza este imperiul colonial. Daca vei trai mai multe luni in lumea franceza, vei descoperi ca francezii-francezi sunt mult mai agresivi decât romanii. Este surprinzător sa vezi asta. Au o forma de duritate pe care romanii nu o au deloc, sunt calculați, reci, aproape metalici, sub aparența de bonomie. Franta este o putere care a subjugat o mare parte din Africa si s-a extins pana in Pacific si America de Sud. Anvergura Franței este enorma. Aceste colonii au trebuit organizate pentru a fi exploatate cât mai eficient si a li se extrage resursele. Si Franța nu a fost singura; Regatul Unit, Spania, Portugalia, Olanda, chiar Belgia si Italia, toate au avut colonii. Dar modul cum au exploatat coloniile a fost diferit de la tara la tara. De exemplu, Regatul Unit a fost o putere care a organizat rațional coloniile si „a mai si construit ceva”, „a lăsat ceva in urma”. Spre exemplu căile ferate din India, serviciile din Hong Kong, tarile care actualmente fac parte din Commonwealth (Australia, Noua Zeelanda, Canada, etc.). Britanicii au știut sa se si retragă strategic atunci cand au simțit ca vor pierde momentul istoric, păstrând relații bune sau măcar funcționale. Italienii au fost haotici, germanii au fost cruzi si au masacrat populațiile băștinașe motiv pentru care n-au fost capabili sa construiască nimic la nivel colonial, olandezii au fost si ei bestiali desi au organizat bine unele porturi si au deschis noi orizonturi pentru alte tari colonialiste care au profitat de pe urma lor. Francezii si-au condus coloniile „ducându-le cu vorba”. Da, francezii sunt foarte buni in a manipula verbal, in a vorbi ore in sir fără a spune ceva. Birocrația s-a născut in Franta, la fel si politicianul care livrează promisiuni electorale. De la francezi vine moda de a crea „comitete si comisii”, de a face întruniri, discuții, de a crea grupuri de reflecție, de a se face schimburi de idei si de experiență. Un francez te va târî în discuții sterile până te va vlăgui si vei uita de ce protestezi. Asta s-a întâmplat recent cu vestele galbene, asta se întâmplă azi cu arabii si negrii care s-au răsculat. Se vor face mari întruniri de dezbatere, au fost chemați deja primarii orașelor „la consultări”. Nu va ieși nimic din asta, totul a fost deja înăbușit, nu se va schimba nimic. Pe de alta parte, francezii au si o armată de polițiști si la nevoie militari, care pot fi folosiți oricând atunci când populațiile răsculate – coloniștii de ieri sau protestatarii de azi – nu pot fi manipulați cu magia cuvintelor si limbajul de lemn. Ceea ce s-a întâmplat foarte rar, Franța fiind o țară care si-a masacrat putin coloniile, preferând sa le „convingă” prin manipulare. Sau sa le lase sa se macine într-un război civil intre diverse parți asmuțite una împotriva celorlalte…
Povestea tânărului ucis este o poveste pur colonialista care s-a desfășurat pe teritoriul european si a fost aproape didactica pentru modul de operare francez. Francezii nu au declarat stare de urgenta, nu au pus armata pe străzi pentru a semnaliza slăbiciune sau ca iau in serios mișcările sociale. Au preferat sa lase furia sa se stingă de la sine, au aplanat, știind ca francezii-arabi sau francezii-negri nu sunt capabili de a menține frustrarea in timp si de a o folosi pentru a se organiza creativ. S-au spart câteva magazine, s-au bătut câțiva oameni, puteau sa se mai omoare încă vreo câțiva, nu e nicio problema. In general, lucrurile au intrat din nou pe același făgaș. Nu s-a schimbat nimic, nu s-a câștigat nimic si nu s-a pierdut nimic. Furia sociala mocnește in continuare, dar i s-a permis o supapa prin care sa se descarce pentru a nu pocni mai puternic cu alta ocazie. Vor urma mai multe forumuri de discuții care vor măcina psihic complet pe toți cei frustrați sau radicalizați. Si Statul isi va continua netulburat funcționarea birocratica.
Un alt talent franțuzesc este sa se pună într-o lumina favorabila. Întotdeauna. Chiar daca nu au dreptate. In fapt, Franța a făcut numai greșeli istorice in nordul Africii. In primul rand, au simțit imediat slăbiciunile băștinașilor si i-au manipulat in dezavantajul lor, atât prin promisiuni neonorate, cat si prin învrăjbire, cat si prin finanțarea unora sau altora pentru a purta războaie fratricide. Au dezbinat si au cucerit. Apoi au extras resurse din care si-au construit acele palate si străzi care sunt admirate azi la Paris sau in alte orașe de către turiștii obsedați de civilizația franceză. Nu au construit nimic in colonii, precum britanicii, nu au lăsat nimic in urma. Societatea franceza e una puternic extractiva, începând de la resursele minerale si terminând cu „creierele”. Prin susținerea unor grupuri armate sau a unor lideri politici in tarile africane, francezii si-au asigurat aceasta sursa de venit. Orice vulnerabilitate a fost exploatata, cu o forma de voracitate si cruzime care ar face sa roșească un oligarh roman. Anii au trecut si o parte din africani, atât arabi cat si negri, au venit in Franța ca sclavi moderni. Evident ca au fost ridiculizați, marginalizați, umiliți. Francezii sunt profund rasiști dar nu iti vor spune niciodată in fata; ii vei surprinde însă vorbind intre ei, ma refer la francezii-francezi. Sentimentul lor fata de oricine care nu este francez-francez este unul de scârbă. Iar aceasta desconsiderare a fost simțită, daca nu si perceputa direct, de catre coloniștii care treptat au devenit „migrantii” de astăzi, majoritatea lor născuți pe teritoriul Frantei dar niciodată acceptați sau integrați de aceasta.
Atunci cand trăiești in Romania, departe de toate aceste lucruri, vei vedea lucrurile inevitabil simplist: Franta e plina de arabi si negri murdari care fura si sunt violenți. Insa dacă trăiești intre ei, sau la interfața cu comunitățile lor, vei vedea si înțelege ceva cu totul diferit: situația e complexa. Vei vedea oameni ca si tine de care francezii-francezi si-au bătut joc, care au fost marginalizați si manipulați sa isi distrugă tarile, si cărora nu li se oferă mai nimic concret, in afara de vorbe goale. Un câine latră, un om – un arab sau negru – vorbește. Si cam atât. Si vei simți o forma de solidaritate cu aceste populații aflate la periferia societății franceze, care sunt desconsiderate la fel ca romanii, si vei simți destul de putina empatie pentru francezii-francezi, care prin jocurile lor de putere au dat naștere acestor situații, si sunt, de fapt, demiurgii lumii agitate de azi.
