Our passions are not too strong, they are too weak. We are far too easily pleased. (Pasiunile noastre nu sunt prea puternice, sunt prea slabe. Suntem mult prea ușor de satisfăcut.)

Alcoolismul reprezinta principala problema psihiatrica din Romania si, după părerea mea, dependenta de alcool este mult mai dăunătoare decât dependenta de tutun sau droguri. Fumatul omoară prin cancer pulmonar doar pe cel care fumează, pe când alcoolismul face victime in familie, printre prieteni, este o gaura imensa ce înghite bani prin spitalizările repetate atât in psihiatrie cat si pe celelalte specialități, bani care sunt luați de la noi toți, prin bugetul de stat. Exista un curent de opinie care susține ca alcoolismul trebuie întâmpinat cu înțelegere si empatie, si trebuie considerat o boala care aduce atingere voinței pacienților de a se lăsa de băut. Da, asa este. Dar reversul situației este faptul ca acești pacienți abuzează sistemul de sănătate in multiple moduri, iar lipsa unor măsuri intense si susținute pentru a tine sub control fenomenul, face ca sa se piardă fonduri ce ar fi fost poate mai utile in alte parți ale societății. Similar, problema drogurilor, chiar dacă e o problema serioasa, nu are aceeași întindere si același impact ca cel al alcoolismului; explicația e simpla: alcoolul este disponibil pretutindeni, este ușor de procurat, este la îndemână; drogurile sunt greu de găsit si sunt scumpe.

Exista multe studii si multe procente vehiculate prin literatura, dar statisticile din Romania sunt greu de alcătuit si voi lasa cititorul sa isi satisfacă curiozitățile statistice din alte surse de informare. In practica, cât timp am lucrat la Clinica din Cluj, alcoolismul a reprezentat mai mult de jumătate din motivele de internare, iar in secțiile de bărbați estimez ca se apropia în jur de 70% din totalul internărilor. In Franța, alcoolismul este rar în spitalul de psihiatrie, pentru ca se bea mai putin, pentru ca medicul de familie manageriază cazurile mai eficient si pentru ca multe sevraje se realizează in ambulator. Când spun rar, asta înseamnă ca treceau luni de zile fără sa vad un caz de alcoolism… Mai trebuie sa spun si ceea ce cred personal: in Romania se bea în neștire, in cantități mari, alcool de proasta calitate, pe fond de haos social combinat cu ajutoare sociale acordate prea facil…

Tulburările legate de alcool se pot organiza in 3 grupuri: tulburări directe cauzate de alcool (intoxicația (adică beția), sevrajul (reacția la oprirea din consum a unui dependent de alcool), deliriumul si halucinoza), tulburări ale comportamentului (abuzul si dependenta) si efectele la distanta in timp (encefalopatia amnestica Wernike-Korsakoff, dementa alcoolica). Voi lasa cititorul sa se documenteze din alte surse in legătură cu fiecare tulburare, deoarece s-a scris enorm pe acest subiect si nu are rost sa repet ce au scris alții.

Psihiatrul este solicitat pentru mai multe situații legate de alcool. Uneori sunt aduși la consult pacienți in stare de ebrietate (beți). In tarile civilizate exista camere de „dezbătare” la urgente (dacă imi e permis termenul), unde pacienții sunt lăsați sa doarmă in siguranță pana elimina alcoolul din corp. In Romania acești pacienți sunt deseori internați pentru ca nu se pot controla si își pot pune viata in pericol. Alteori sunt preluați pe semnătură de către familie. Alteori pacienții sunt aduși pentru ca „au intrat in pană de alcool”, adică, băutori cronici de alcool fiind, au rămas fără „combustibil” si, după câteva ore sau 1-2 zile, au intrat in sevraj (adică tremura, transpira, au nevoie sa bea si nu au ce). Sevrajul nu e motiv de internare de urgenta, iar pacienților li se propune sevraj in ambulatoriu (in Franța asta se face in exteriorul spitalului de cele mai multe ori). Cum se face? Se înlocuiește alcoolul cu diazepam sau lorazepam (care acționează in aceleași locuri din creier in care acționează si alcoolul, si au efecte asemănătoare), după care se scade treptat, gradual, doza. Problema e ca deseori pacienții se prezintă in urgenta cu sevraj complicat cu delirium sau crize convulsive (au făcut crize epileptice din cauza excesului îndelungat de alcool). Atât deliriumul cat si crizele convulsive pun viata pacientului in pericol, motiv pentru care se recomanda internarea (la nevoie si contra voinței pacientului). Deliriumul este impresionant: pacientul transpira, tremura, este instabil, agitat, are vedenii (adică halucinații), deseori sub forma de insecte sau animale mici si multe (șoareci, șerpi). Cei care au făcut crize convulsive vin deseori cu capul spart sau cu fracturi diverse. Mult mai rar se prezintă pacienți cu un aspect de dementa: sindromul amnestic alcoolic (amnestic = amnezie, lipsa de memorie), care au dezvoltat leziuni pe creier in asa hal încât pot cu greu sa mai recupereze ceva.

Pericolul cel mai mare la orice pacient alcoolic prezentat în urgenta este ireversibilitatea leziunilor pe creier. Bețivul bea si nu mănâncă, ceea ce duce la carente alimentare (nu se hrănește). In general asta nu e o problema, doar ca, fiind doar consumator de alcool, pacientul nu mai ia din exterior nici elemente esențiale creierului sau, anume vitaminele din grupul B (in special B1 si B6, dar si B12). Vitaminele din grupul B sunt esențiale pentru creier, lipsa lor ducând la dementa alcoolica. Este o cauza puerila (lipsa de vitamine) dar zecile de demenți alcoolici ce trenează prin spitalele de cronici (si din Romania dar si din Franța) stau mărturie pentru aceasta deficienta de vitamine.

Tratamentul alcoolismului se face in 3 etape: tratamentul de dezalcoolizare, cel de prevenire a recăderilor pe termen mediu si cel de lunga durata. Daca bolnavul este băut (in intoxicație), este interzis sa se dea medicamente (se așteaptă pana isi revine). Daca e in sevraj, se înlocuiește alcoolul cu diazepam (ceea ce duce la liniștirea pacientului), si se mai adaugă vitaminele B1 si B6, alături de glucoza (creierul funcționează pe glucoza). La acest tratament minimalist, se pot adăuga la nevoie medicamente pentru palpitații, contra vărsăturilor si, in mod uzual, carbamazepin, un medicament antiepileptic ce are efecte multiple (previne crizele convulsive, calmează pacientul, reduce impulsivitatea si scade apetitul pentru alcool). In Franța se folosește doar tratamentul minimal cu diazepam si cele doua vitamine. Dupa încheierea etapei de dezalcoolizare, pacientul roman este „aruncat in societate”, de obicei doar cu un tratament care continua vitaminele si carbamazepina. Rezultatul este o reîntoarcere in spital a pacientului destul de repede, după ce acesta se oprește, la externare, in primul birt, pentru a relua consumul de alcool. In Franța, se trece la etapa a 2-a, care înseamnă monitorizarea pacientului, consilierea psihologica, participarea la grupuri, si cam tot ce se scrie frumos prin cărți.

Realitatea este ca alcoolismul e marcat de recăderi frecvente. In toți anii de când practic psihiatria (inclusiv si anii de rezidentiat), am întâlnit doar un singur pacient care a reușit sa rămână abstinent fata de alcool la un an de la externarea din spitalul de psihiatrie. Motivul sau a fost ca a dorit sa trăiască pentru a-si vedea copiii mari. Restul pacienților pe care i-am întâlnit au reluat consumul la câteva luni după externare… si nu am văzut putini pacienți… Riscul de a relua consumul de alcool rămâne si peste ani, conform regulilor ca „odată alcoolic, toată viata alcoolic” si „după primul pahar niciun alcoolic nu se mai poate opri”. Familiile disperate ma întreabă deseori dacă alcoolismul se poate vindeca, iar răspunsul meu e ca nu; se poate doar tine sub control, iar controlul asta e foarte slab. Mai sunt întrebat si dacă alcoolismul se transmite copiilor părintelui alcoolic; răspunsul meu este ca da (riscul e de 4 ori mai mare de a fi si copilul un viitor alcoolic), dar nu e o transmitere atât de importanta genetic cât comportamentală, copilul luând părintele ca model pentru viitor.

Orice diagnostic legat de alcool e însoțit de doua diagnostice suplimentare legate de comportament: abuzul si dependenta. Abuzul (sau uzul nociv de alcool) este atunci cand se consuma in mod periculos alcool (periculos pentru sănătate, din punct de vedere legal, etc.), inclusiv consumul „de weekend” sau o data pe luna. Dependenta are câteva caracteristici suplimentare: toleranta, sevraj, compulsie de consum, lipsa controlului si probleme financiare. Toleranta înseamnă ca organismul pacientului se obișnuiește cu cantități din ce in ce mai mari de alcool, ceea ce duce la nevoia de a creste cantitatea de alcool pentru a se obține efectele plăcute ale alcoolului (dozele obișnuite nu mai sunt eficiente). Sevrajul înseamnă ca, la întreruperea consumului, organismul pacientului va semnaliza faptul ca are nevoie de alcool, iar pacientul va fi intr-o stare de agitație si de nevoie (craving) de alcool. Compulsia de consum înseamnă ca pacientul va consuma alcoolul indiferent de consecințele pe planul social, familial sau profesional, fara control (pacientul face eforturi ca sa se lase de baut si nu poate), generând probleme financiare si fiind nevoit sa rupă din timpul alocat familiei sau activităților ce ii făceau plăcere anterior pentru a se realcooliza.

Alcoolul este consumat pentru variate motive: din plăcerea pura de a bea, pentru a avea curaj, pentru a uita de probleme, pentru a nu fi trist, pentru a se integra intr-un grup social de băutori, etc. Alcoolul ajunge in sânge cam in jumătate de ora si 90% e metabolizat prin ficat, restul fiind eliminat prin transpirație, respirație, urinar. Unii oameni (in special asiaticii) nu pot metaboliza alcoolul la nivelul ficatului (le lipsește o enzima dintr-o cauza genetica) si a bea alcool echivalează pentru ei cu a se intoxica cu o otrava. Similar, evreii consuma putin alcool. La polul opus se afla inuiții din zona arctica si amerindienii din rezervațiile din SUA, care sunt grupurile etnice cele mai predispuse la alcoolism. De la aceste observații s-a pornit in căutarea predispoziției genetice la alcoolism. Consumul excesiv de alcool se asociază deseori cu alte boli psihice: anxietatea, depresia, bolile schizofrenice, bipolaritatea, psihopatiile, consumul de droguri, motiv pentru care uneori tratamentul alcoolismului presupune si medicamente împotriva anxietății, antidepresive si timostabilizatoare. Pe lângă alcoolemie, in Franța, cam toti alcoolicii sunt testați si pentru droguri (teste rapide din urina sau teste din sânge), pentru ca se știe ca cine consuma alcool deseori consuma si alte substanțe, motiv pentru care se verifica aceasta ipoteza.

Pe lângă tratamentul menționat mai sus, exista grupurile AA (alcoolicii anonimi). Sunt organizații eficiente, fiind prezente si in Romania. Datele lor de contact se găsesc pe internet. Psihoterapiile pentru alcoolici sunt marcate de o puternica ineficienta, pentru ca pacienții nu sunt serioși, nu se țin de treaba, vin băuți la ședințele de terapie. Dar merita încercat. Apoi exista mai multe terapii cu medicamente care încearcă sa reducă apetitul pentru consumul de alcool si sa mențină abstinenta: disulfiramul (folosit si in Romania), acamprosatul si naltrexona (folosite in Franța). Sunt terapii care se încep in spital, sub supraveghere, de către alcoolicii care doresc realmente sa se mențină abstinenți. In fata imensității acestei probleme a alcoolismului, medicii au realizat pana la urma ca a obține abstinenta totala este o utopie, motiv care a dus al apariția nalmefenului, un medicament care scade „pofta” de alcool dar nu urmărește oprirea completa a consumului. Este, dintr-un anumit punct de vedere, un management al pierderii luptei cu alcoolul de către sistemul medical.

—
https://cezardanilevici.substack.com/p/infopsy-tulburari-legate-de-alcool