The question is not “can they reason?”, nor “can they talk?”, but rather… “can they suffer?” (Întrebarea nu este „pot raționa?”, nici „pot să vorbească?”, ci mai degrabă… „pot suferi?”)

Pentru psihiatrul de adulți, întârzierea mintala si autismul arata la fel, si daca nu a existat o evaluare anterioara a unui psihiatru pediatric, diagnosticul va fi de retard mintal (cu excepția unei minorități de autiști înalt funcționali care vor fi diagnosticați cu schizofrenie in viata adulta). De altfel, tratamentul este același pentru cele doua tulburări, care altfel sunt destul de diferite ca mecanism si cauze. Rezultatul confuziei dintre aceste tulburări vine din faptul ca autismul este o boala destul de noua, fiind descrisa (si popularizata) relativ recent, iar pe de alta parte multe cauze de retard au fost elucidate si descrise tot recent. De exemplu, testarea la nașterea fiecărui copil pentru fenilcetonurie a devenit obligatorie doar de câțiva ani in Romania (program național); anterior aceasta boala nu era recunoscuta si copiii deveneau retardați; azi, acești copii au șansa sa aibă vieți absolut normale cu condiția de a urma un regim alimentar strict tot restul existentei lor.

Retardul mintal înseamnă un indice de inteligenta (IQ) sub 70 de puncte, asociat cu disfuncții in domeniul comunicării, autoingrijirii, abilitaților sociale, de munca, de utilizare a resurselor, de petrecere adecvata a timpului liber, de grija legata de sănătatea proprie, etc. Aceasta scădere a indicelui de inteligenta trebuie sa existe înainte de vârsta majoratului, adică la 18 ani. De precizat ca IQ-ul normal este intre 90 și 120 de puncte, și ca exista multi oameni care au inteligenta intre 70 si 90, fiind considerați „la limită” (liminari). De asemenea, exista multi retardați cu retard ușor care, fiind foarte bine integrați in societate, nu sunt deloc evidenți, dar care pot crea „surprize” la o testare a inteligentei. Cam 85% din retardați au retard ușor, fiind educabili pana la nivelul clasei a 6-a. Retardul mediu reprezinta 10% si educația se poate realiza pana la nivelul clasei a 2-a. Restul retardaților (nivelul sever si profund) sunt pierduți pentru societate.

Cauzele retardului se împart in 3 categorii: genetice (erori metabolice gen fenilcetonurie sau boala Tay-Sachs, anomalii cromozomiale gen sindrom Down sau sindromul X-fragil), psihosociale (daca un copil nu e stimulat intelectual – părinți bețivi, delicvenți, care il trimit la păscut vitele singur, cărora nu le pasa si nu înțeleg ce sunt alea „nevoi ale copilului”, etc. – acest copil nu va avea oportunitatea sa isi dezvolte inteligenta, pe principiul „funcția crează organul” sau „ceea ce nu folosim se atrofiază sau nu se dezvoltă”) si tot felul de sechele ale unor boli organice (infecții la creier (de exemplu meningite), encefalopatie infantila sechelară, intoxicații diverse, traumatisme (lovituri) la cap, rubeola (consecință a iresponsabilității părinților care nu își vaccinează copiii), etc.). Portretul retardului este destul de simplu si majoritatea oamenilor pot sa isi dea seama de faptul ca cineva e întârziat mintal sau nu: o gândire preponderent concreta, incapabila de abstractizări, o atitudine egocentrica (egoista) cu o tendință la manipulare si, la o privire mai atenta, o stima de sine scăzută. In ceea ce privește tratamentul, psihiatrul este solicitat doar in cazul in care pacientul este agitat, pentru a se prescrie calmante (tranchilizante, neuroleptice sau stabilizatoare ale dispoziției), sau daca pacientul are tulburări de comportament (antidepresive, stimulante care se dau si in ADHD). Altfel, tratamentul este in principal educativ (adică „școala speciala”) si psihologic (terapie comportamentala, consiliere a familiei pacientului, psihoterapie suportivă (în funcție de gradul de inteligenta, mergând mai ales pe latura emoțională), terapie de grup, etc.).

Autismul face parte din grupa de boli numita pompos „tulburări pervazive de dezvoltare”, alături de alte boli dintre care cele mai cunoscute sunt tulburarea Asperger (un fel de autism mai atenuat) si tulburarea Rett (in cazul fetitelor, dupa o evoluție normala, intre 5 luni si 2 ani are loc o încetinire a creșterii capului, cu pierderea majorității abilităților sociale si afectarea comportamentului, cu apariția multor stereotipii, păstrându-se neafectat însă limbajul si IQ-ul). Autismul apare statistic la 4 copii din 10.000, cu predominanta la băieți (1 fata la 3 băieți). Cam 70% din copii au un indice de inteligenta sub 70 (limita retardului), ceea ce explica de ce pentru psihiatrul de adulți autistul nediagnosticat anterior pare un retardat. In cazul celor cu inteligenta mai buna, datorita bizareriilor de comportament si comunicare, multi sunt clasificați eronat in cadrul diferitelor tipuri de schizofrenie. Cu timpul însă, psihiatrul de adulți atent la detalii va observa o reacție atipica a „asa-zisului schizofren” la medicamentele obișnuite pentru schizofrenie, o „rezistenta” neobișnuită la tratament sau deseori reacții paradoxale. Asta se întâmplă deoarece – ca sa o spun simplu – „conexiunile neuronale din creierul autistului sunt diferite ca traseu si structura”, astfel încât nu se obțin efectele așteptate de la medicamentele respective. Cauzele autismului sunt in esență structurale: erori genetice, anomalii ale creierului si consecințe ale unor incidente si accidente înainte de naștere sau in timpul nașterii (traumatisme, infecții, toxine, etc.).

Diagnosticul de autism trebuie pus de psihiatrul de copii (suspiciunea poate fi ridicata si de psihologul specializat in lucrul cu copiii). In mod uzual, noi, psihiatri de adulți, nu diagnosticam autismul (dar putem avea bănuieli si putem evalua cazurile suspecte). E un diagnostic ce se realizează pe 3 axe – social, comunicare si comportament – și vă sfătuiesc sa lăsați un specialist sa se ocupe de asta (adică nu diagnosticați de pe internet). Tulburările axei sociale înseamnă tulburări ale interacțiunilor (copilul ia anumite poziții bizare, nu te privește in ochi), nu relaționează cu copiii de aceasi vârstă cu el si nu cauta sa împărtășească cu alții bucuria, interesele sau realizările sale. Tulburarea comunicării presupune o întârziere in achiziția limbajului sau o lipsa a limbajului, copilul nu inițiază si nu susține conversațiile, are stereotipii de limbaj si nu are jocuri imaginative sau imitative. Tulburările comportamentului presupun o preocupare acaparanta pentru o activitate repetitiva, stereotipa, o aderenta la rutina si ritualuri nefuncționale, si multiple manierisme motorii stereotipe. Pe românește, e vorba despre un copil absent, care nu te bagă in seama, care se bâțâie sau se leagănă „ca un handicapat”, care nu se uita la tine când il strigi sau vorbești cu el, si căruia, in mod impresionant, „i se rupe” dacă trăiești sau mori, daca exiști sau nu, el trăind in lumea sa. Imi amintesc si acum cand am văzut un copil autist pentru prima data: a alergat spre direcția mea si a trecut in viteza pe lângă mine, la milimetru, ca si cum ar fi fost orb si surd, fara sa ma remarce, desi ii făceam semne cu mana si strigam la el… A fost ca si cum nu as fi existat acolo in acel loc si in acel moment, ca si cum eram doar o piesa de mobilier pe care a ocolit-o milimetric… De fapt, in studiile pe autisti in care se urmăresc mișcările ochilor (cu senzori la nivelul mușchilor oculari), s-a observat ca, spre deosebire de copiii normali care baleiază cu privirea zona ochilor, a nasului si a gurii unei persoane pentru a o recunoaște (asa cum de altfel facem noi toți), autistii baleiază cu privirea toată fata unei persoane, ca si cum ar privi un obiect oarecare, fara a persista asupra ochilor sau gurii, ci doar memorand fata celorlalți ca si cum ar fi obiecte neînsuflețite din recuzita camerei si nu persoane însuflețite (nu decupează mental figura celorlalți oameni din fundalul din spatele lor). Din acest punct de vedere, funcția de recunoaștere a fețelor din poze (din telefonul mobil) sau acele pătrățele care încadrează fetele unor persoane ce pot fi tag-uite (etichetate pe rețelele de socializare), reprezinta un nivel net superior fata de capacitatea de recunoaștere a unor autisti.

A existat si mai exista încă o aprinsă dezbatere dacă autismul e mai frecvent pentru ca vaccinurile au in ele ingrediente toxice care otrăvesc iremediabil unii copii sau pentru ca se diagnostichează eficient cazurile care in trecut erau ignorate, trecute cu vederea. Faptul ca anumite vaccinuri sunt necesare si esențiale pentru eradicarea unor boli este totuși de necontestat. Dupa părerea unora însă, autismul apare atunci când sunt vaccinați copiii, pentru care doza de vaccin (si de aditivi care însoțesc vaccinul) raportata la greutatea lor corporala ar fi excesiva. Pentru un adult vaccinarea nu pune probleme (in Franța, populația de cadre medicale e vaccinata obligatoriu pentru 3 sau 4 boli, la fiecare 10 ani, prin lege, fără posibilitate de derogare).

In cazul retardului mintal, ar mai fi de făcut o precizare, care e valabila parțial si in cazul dementei (la vârstnici). Creierul e alcătuit dintr-o parte asemănătoare cu creierul animalelor, care continua măduva spinării si care conține instinctele, emoțiile, pulsiunile (partea veche), peste care, in cazul omului si animalelor superioare, se adaugă o parte noua, acea parte care are circumvoluțiuni (partea „creață” din creier, cea de deasupra). Rolul părții noi este de a modula impulsurile, emoțiile, reacțiile ce vin dinspre creierul vechi, a pune in context anumite tendințe, a frâna multe reflexe. Atunci când vorbim de retard mintal, vorbim despre insuficienta dezvoltare a acestei părți noi (la dementa vorbim de distrugerea sau atrofia ei). In consecință, retardații vor fi mai performanți pe partea emoțională (creier vechi) si mai slabi pe partea rațională, logica (creier nou). Pe de alta parte, instinctele vor fi mai puternice: vor fi activi sexual, vor fi vorace, vor fi agresivi. Nu toti, dar multi dintre pacienți vor crea probleme in aceste domenii. Nu rareori psihiatrul poate fi solicitat de mama unei adolescente sau tinere cu retard mintal ușor sau mediu, care e „receptivă” sau „ușor stimulabilă” sexual, aceasta rămânând însărcinată cu tot felul de indivizi care ulterior dispar de pe firmament (adică o abuzează, profitând de vulnerabilitatea ei psihica, copilul rezultat din sarcina rămânând deseori in grija bunicilor). Nu rareori apetitul este greu de ținut sub control, ducând la obezitate. Si in final, crizele de agresivitate sau ciclurile/perioadele de agresivitate fără motiv duc la internări repetate in secția închisă de psihiatrie. E important a nu se uita ca retardatul, desi are o inteligenta de copil, are o instinctualitate de om adult; este un suflet de copil captiv intr-un corp de adult care isi cere drepturile… instinctuale…

In cazul autismului, in Franța exista structuri specializate pentru autistii de toate vârstele (copii si adulți), numite CRA (centre resurse autism). Acolo sunt psihiatri de copii si de adulți supraspecializati pe aceasta boala, cu o capacitate empatica semnificativa (deoarece autistii au nevoie in principal de asta) alături de o răbdare de fier si un calm supraomenesc. Este o chestiune de civilizație ca aceste centre sa fie disponibile si in Romania. Pana atunci, secțiile de psihiatrie pediatrica si psihologii de copii suplinesc aceste lipsuri.

—
https://cezardanilevici.substack.com/p/infopsy-retardul-mintal-and-autismul