Leave the table if respect is no longer being served. (Părăsește masa dacă respectul nu se mai servește) 

„A pleca” înseamnă mai multe lucruri. De cele mai multe ori, „a pleca” înseamnă să părăsești fizic un anumit loc: deschizi ușa și pleci dintr-o cameră. Sau, te prezinți la graniță și părăsești teritoriul tarii. Alteori, „a pleca” înseamnă lucruri mult mai subtile. Spre exemplu, poți pleca „mental” dintr-o situație sau, mai frecvent, dintr-o relație. Ramai și totuși nu mai ești acolo, cu mintea sau… cu inima. Poți rămâne și totuși să fii plecat. Poți să vorbești, să te miști, să răspunzi atunci când ești întrebat, să faci sex și să plătești facturile sau pensia alimentară, și totuși să fii mort „în relație cu persoana sau situația respectivă”. „A pleca” este un verb încărcat de multe sensuri și în același timp descrie un proces gradual, o devenire, o dinamică. Poți pleca pierzându-ți speranțele și aspirațiile, fiind dezamăgit, apoi pleci emoțional, apoi pleci faptic, devenind practic absent sau venind foarte rar, apoi dispari complet și nimeni nu mai aude de tine. Exista o imagine reală, fizică, materială, și mai există o altă imagine alegorică, metaforică, legată de suflet; cele două imagini pot să difere foarte mult… pentru ochiul care știe să „vadă”.

Deși trăiesc fizic în Romania, sunt de fapt demult plecat. Asta crează o diferență intre mine și majoritatea celor care se exprimă în limba romana pe internet: vad realitatea cu alți ochi. De peste 30 de ani de când s-a întâmplat revoluția romana, în ciuda unor voci care accentuează faptul că „au apărut și lucruri bune”, în principiu populația romanească gândește și simte la fel. Perioada de 30 de ani se consideră a fi o generație. Totuși, generația născută „în libertate”, adică cea care nu a cunoscut comunismul, nu crede și nu simte deloc diferit de ceea ce cred și simt bunicii și părinții ei. Valorile și principiile se propagă, de la generație la generație, chiar dacă, teoretic, trăim într-o societate care se dorește a fi „vestică”. Asta pentru că vorbim de o spoială, o imitație a vestului la nivel superficial, în timp ce la nivelul valorilor de bază suntem în mod constant același popor și avem aceeași morală.

De ce aceasta introducere lungă? Pentru că doresc să vorbesc despre demnitate, un concept atât de străin romanilor încât mi se pare că două paragrafe introductive nu sunt suficiente… Si totuși voi risca.

Conceptul de demnitate vine direct din limba latină, de la dignitas, care înseamnă simultan valoare, statut și stimă (de sine sau a altora). Mergând spre rădăcina indo-europeană a cuvântului, adică dignus (in lb. romana, demn), ajungem la dek (a lua, similar cu take din engleză), cu sensul de valoare, merit sau faptul de a fi adecvat. A fi demn și, ulterior, a te comporta cu demnitate, presupune deci „a lua ceva”, „a obține ceva prin forțele proprii”; nu este o calitate conferită din exterior ci este ceva care este obținut în mod activ. In practică, demnitatea (sau respectul, ca sinonim parțial) se câștigă, se apără și se impune celorlalți.

„Merge și asa” este o afirmație arhetipal-romanească. Adică, există posibilitatea de a fi de acord ca să ni se ofere ceva de o mai proastă calitate, ceva sub-optimal, și totuși să acceptam această stare de fapt. Este vorba de a face un compromis, dar nu orice fel de compromis, ci unul in care acceptăm să ne diminuăm valoarea noastră intrinsecă și respectul ce ni se cuvine. Practic, spunând că „merge și asa”, permitem altora să ne batjocorească valoarea, să ne insulte sau să ne violeze (spus metaforic), fără să avem o problemă cu asta, minimalizând chiar întreaga situație sau „afacere”. „Ce dacă nu e optim?! Bine că este, bine că se poate!” Putem face asta deoarece valoarea pe care ne-o dăm la nivel interior este atât de mica încât este nesemnificativă, motiv pentru care putem „să trecem peste” multe lucruri… Redau mai jos un citat despre care am mai pomenit cu alte ocazii:

The way you treat yourself sets the standard for others. (Felul în care te tratezi pe tine însuți stabilește standardul pentru cum te tratează ceilalți)

Este un citat legat de stima de sine și cred că nu are nevoie de explicații. Felul în care te respecți, gradul de demnitate pe care o impui exteriorului, „dă tonul muzicii”, transmite în mod inconștient și implicit celorlalți disponibilitatea ta (sau lipsa acestei disponibilități) de a-ți negocia sau a-ți relativiza valoarea și respectul de sine. Acea persoana care e capabilă să facă ceea ce am scris în citatul de la început – anume să se ridice de la masa de negociere (evident, o masă metaforică) atunci când nu se simte respectată la nivel de valoare umană sau când este supusă unui tratament degradant – este o persoană cu o sănătoasă stima de sine. Si acum să trecem, în final, la subiectul principal al articolului.

Schengen. Austria. Toată lumea știe povestea, asa că nu insist. Austria are dreptatea ei: corupția de la frontiera noastră este semnificativă, la fel și incompetența. Romania are și ea dreptatea ei: migranții nu trec în principal pe teritoriul nostru. Ambele țări au pârghii pe care le pot folosi: Austria deține bănci, păduri și benzinării în Romania; Romania deține teritoriul pe care se află acestea și un drept de veto pe care îl poate folosi exact cum face Ungaria. Si toate acestea fiind spuse – eu nefiind un expert în geopolitică dar totuși fiind capabil să judec – ce obține Romania?

“Schengen aerian și naval, granițe terestre în continuare.”

Miza fiind mică, asta înseamnă un singur lucru: lipsă de demnitate a politicienilor romani.

Când respectul unei tari partenere din Uniunea Europeana nu mai este servit la masa de la Bruxelles, dacă ai un minim respect de sine și o minimă demnitate, nu accepți umilința unei înțelegeri strâmbe. Te ridici demn de la masa negocierilor, spui că acele minime condiții de demnitate națională nu iți sunt îndeplinite, și pleci; asa cum a fost pana acum Schengen, asa poate să fie și în continuare.

În viață e important să știi că poți să refuzi o înțelegere strâmbă. 

Orice națiune vestică s-ar fi ridicat demnă de la masa negocierilor și ar fi întors spatele.

Nu și Romania. Pentru că pentru noi… „se poate și așa”.

Lipsa demnității ne costă foarte mult, mai ales că pe lângă imaginea de hoți și sclavi ieftini pe care o avem în vestul Europei, acum se adaugă și o imagine de șantajabili demni de dispreț. Evident că Schengen-ul total va fi acordat pana la urmă, dar pentru ce preț?! Prețul nu este masa de migranți sau cantitatea de gunoaie contractate. Prețul este unul moral, la un nivel inaparent pentru ochiul fizic. Este un preț pe care eu și toți care lucram în Vest trebuie să-l plătim atunci când dam un interviu de angajare și angajatorul, dincolo de politețea de fațadă, ne va privi cu un ochi critic, cu rasism și cu o formă de scârbă și dispreț care vin exact din standardul foarte jos pe care l-am stabilit pentru noi înșine, în raport cu noi și cu exteriorul.

Evident că în perioada următoare vor apărea voci care vor felicita politicienii romani pentru „reușita” cu Schengen, trecând cu vederea prețul real și cel spiritual ce emană din această „reușită”. Alte voci vor critica Austria, vor propune din nou boicotul produselor și serviciilor austriece, evitând, din nou, să aducă în discuție un fapt relativ simplu (dar jenant): nu trebuie să critic pe cel care mă șantajează pentru că se comportă ca (sau este) un tălhar, ci trebuie să mă apar de el sau să iau măsuri pentru ca acesta să fie pedepsit. Aceste voci sunt cele ce aparțin celor care nu au părăsit niciodată Romania (spiritual și metaforic vorbind). Însă de pe pozițiile mele de om plecat demult, problema Austriei cu Schengen este una de demnitate… sau mai bine spus de lipsa acestei demnități în populația romanească și în liderii pe care chiar ea i-a ales sau i-a acceptat ca să o conducă.

—

In loc de epilog:

Ai putea să te întrebi la ce iți folosește să citești un articol în care insult romanii și însăși esența ta, în cazul în care ești roman. Pana la urma „merge și asa”, nu iți dorești mai mult decât mediocritatea, „ignorance is bliss”, ești bucuros sa te complaci. In plus, articolul mă va „costa” câțiva oameni care se vor dezabona de pe blog sau de la newsletter. Ajută Romania cu ceva articolul meu? Se va schimba ceva? Nu.

Ti-am vorbit despre demnitate asa cum vorbesc unui alcoolic sau drogat despre dependenta: nu se va lăsa de adicție, va continua. Niciodată lucrurile spuse rațional nu produc schimbare. Nu vreau să fii „mai bine informat” in legătură cu gradul foarte scăzut de demnitate a poporului roman. Ceea ce mă interesează este „să simți diferit” în legătură cu acest subiect. Nu ai ce să faci, probabil nu ești politician, probabil nu ai putere reală de a schimba lumea, asa cum nici eu nu am. Vei pleca – evident – capul în fața celui care iți va da banii și îl vei recunoaște ca stăpân în timp ce acela te va disprețui. Asta înseamnă să fii roman și timp de multe sute de ani romanii vor face la fel. Nici eu și nici tu nu vom trăi să vedem cum romanii încep să aibă demnitate; în timpul vieții noastre vom vedea aceeași „piesă” jucată la nesfârșit cu diverși „actori” politici.

Dar… poate că în urma articolului meu, deși nu poți să schimbi nimic la nivelul mentalului colectiv romanesc, e posibil ca totuși ceva să se schimbe în tine și în viata ta… privată. E posibil ca, atunci când partenerul tău abuziv – femeie sau bărbat – de care ești dependent(ă) financiar, sexual sau social – vine acasă după o zi lungă în care te-a înșelat sau ți-a înșelat – încă o data, ce surpriză?! – așteptările… să îl privești un pic mai detașat(ă), fiind acum conștient(ă) că tu iți faci „una ca asta” și tu însuți (însăți) decizi să te complaci într-o relație „sub-optimală”, abuzivă, lipsită de demnitate. Ti-am vorbit – aparent – despre Romania și romani. Dar ti-am vorbit de fapt despre tine însuți. Si poate că asta te va ajuta să „pui piciorul în prag” și să iți spui în sinea ta că „asa nu se mai poate”, că „merge și asa” nu mai este suficient de bun pentru tine. Schimbările istorice se fac lent, în secole. Dar sunt suma unor decizii individuale de a face ca povestea să continue în alt mod, de a avea un alt sfârșit, neașteptat, surprinzător.