Great minds discuss ideas; average minds discuss events; small minds discuss people.
Citatul de mai sus s-ar traduce exact prin „Mințile mari discută despre idei; mințile medii discută despre evenimente; mințile mici discută despre oameni”. In traducere liberă înseamnă ca oamenii inteligenți sau înțelepți discută ideile generale care stau la baza lumii, cei care sunt pe la mijloc in ceea ce privește mentalul discuta știrile de la televizor sau de pe internet, adică „ce s-a mai întâmplat prin lume”, iar cei din pătura de jos au discuții la nivel de bârfă, despre detaliile deseori penibile, rușinoase sau de-a dreptul sordide (ca să nu spun macabre) legate de viețile individuale ale participanților la evenimente. Recentul război izbucnit intre palestinieni (arabi) si israelieni (evrei) începe, încet-încet, sa polarizeze discuțiile: unii țin cu evreii, alții cu arabii. Statele Unite țin cu primii, Europa idem, cei care țin cu ideea de drept international si raționalitate idem; pe de alta parte, cei sensibili la coarda emoțională sau nemulțumiți de nedreptate țin cu arabii persecutați de Israel si închiși intr-o rezervație-închisoare pe propriul lor pământ ancestral. Exista potențialul ca acest conflict să atragă simpatii din partea altor tari arabe (inclusiv a Franței in care populația musulmană este semnificativă si poate deveni vocală si nu numai), e posibil sa apară un nou val de migranti in Europa (care mai nou joaca rol de casă de bine-facere pentru toți refugiații lumii), e posibil ca acest conflict sa escaladeze către Iran (SUA deja trimițănd un portavion in zona si promițând sprijin militar Israelului). Acestea sunt însă detalii, suntem la nivelul de bârfă si la nivelul de știri senzaționale, adică dacă vom continua discuția, vom rămâne la nivelul de minți mici și medii. Cam toate reacțiile prin mass-media si online pe care le-am citit rămân la nivelul asta, pentru ca „asa se face trafic”… Subiectul va ajunge rapid sa fie sufocant, apoi se va banaliza precum conflictul din Ucraina. Lumea va trece la următoarele știri, oamenii vor continua sa moară in zona palestiniana, si nimeni nu va fi învățat nimic din toate astea. Data următoare când va izbucni ceva asemănător, in aceeași zona sau in alta parte a lumii, ciclul se va relua, si apoi ne vom minuna de ce nu înțelegem nimic si de ce tot repetam aceleași prostii…
Atunci când o poveste se repeta obsesiv, de zeci și sute de ani, trebuie mers în… istorie. Istoria ne arată de ce lucrurile se repetă, de ce nu reușește nimeni să facă pace in zona palestiniană. Nu se poate pentru ca e o chestiune de principiu. Iar acest principiu se numește lex talionis sau pe românește, legea talionului sau legea lui „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Atât Coranul (adică arabii) cât și Biblia (adică evreii) conțin această lege foarte clar definită și întărită. Si cum „cărțile din cărți se scriu”, legea talionului este copiata de ambele scripturi dintr-o lucrare mai veche: Codul lui Hammurabi. Hammurabi (sau Hammurapi) a fost rege al Babilonului (in Mesopotamia, actualul Irak) si a scris acest text in jurul anului 1750 BC (înainte de Cristos) pentru a tine cumva sub control haosul din epoca sa (să ne amintim de „turnul din Babilon” și de conceptul de „babilonie”) și a reglementa prin legi organizate pe articole viata supușilor săi. Textul codului este săpat în piatra unei stele ce poate fi văzută la muzeul Louvre din Paris; e scris în dialectul akkadian vechi, și printre articolele sale exista articolul 196 („If a man put out the eye of another man, his eye shall be put out” adică „Dacă un om scoate ochiul altuia, ochiul lui va fi scos”, sursa expresiei „an eye for an eye” sau „ochi pentru ochi”) și articolul 200 („If a man knock out the teeth of his equal, his teeth shall be knocked out” adică „Dacă un om scoate dinții egalului său, dinții îi vor fi scoși și lui”, sursa expresiei „a tooth for a tooth” sau „dinte pentru dinte”). Pentru a pune în context, o lege scrisă la 1750 BC, adică acum aproape 3800 de ani, este folosită pentru a reglementa relațiile conflictuale dintre oamenii prezentului. Fiind scrisă atât in „cartea sfântă” a arabilor, cat si in cea a evreilor si evident că si a creștinilor (vorbim despre Vechiul Testament), absolut toată lumea se simte nu numai îndreptățită, ci si „acoperită” să o folosească pentru „a-si face dreptate”. Pana la urma… „vine de la Dumnezeu”, nu?!? Pentru cei care se vor trezi că Vechiul Testament este demodat și „Isus este doar iubire”, voi lăsa aici un citat din Noul Testament in care Isus spune (în Matei 26:52) ca „all they that take the sword shall perish with the sword” (toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri), consfințind continuitatea aceste legi justițiare.
„An eye for an eye makes the whole world blind” adică „Ochi pentru ochi și întreaga lumea devine oarba” este un citat care a apărut recent, prin secolul 19, atunci când, după mii de ani oamenii și-au dat seama că, deși legea este justă, pierde din vedere ansamblul, „the big picture”. Timp de mii de ani oamenii și-au luat revanșa reciproc pana au ajuns sa se mutileze reciproc și toată lumea a avut de suferit. „Saltul de conștiință” a avut loc prin Mahatma Gandhi, Rudolf Steiner și Martin Luther King, care toți trei au menționat independent această idee a propagării violentei si suferinței de către aceasta lege care poate că a servit unui scop in urma cu mii de ani dar cu siguranță nu mai este de actualitate dacă dorim ca lumea sa progreseze si să evolueze, si mai ales, să facă asta împreună si nu separat… Si pentru a lărgi si mai mult contextul, as putea spune că in loc să exploram alte planete si spațiul cosmic împreună, colaborând unii cu alții, noi ne batem pe o bucată de pământ, fie ea Ucraina sau Gaza, în anul de gratie 2023 după Cristos… Cam cât de prostesc poate fi asta!?!
Ceea ce m-a atras întotdeauna la Civilizația Vestului este primul cuvânt: Civilizația. Asta înseamnă mai multe lucruri printre care si desprinderea din tenebrele religiei, din habotnicia si îndobitocirea religioasă. Atunci când războiul devine „sfânt” în baza legilor pretins „divine” din cărțile pretins „sfinte”, orice argument rațional nu mai poate fi folosit. Iar asta înseamnă lăsarea Întunericului peste tot, înseamnă că s-a dat liber la cruzime, violență și crimă. Înseamnă că te pot omori pentru că și tu mă omori, înseamnă că pot trece granița și să iți iau gatul pentru că te urăsc și Dumnezeu îmi permite asta prin legile sale. Exact asta au făcut arabii când au trecut granița si au răpit, violat și ucis evrei. Probabil pentru ca n-au mai suportat, pentru că și evreii la rândul lor au făcut ceva similar, în mod îndelungat. Suntem tentați să judecam faptele după principiul „cine a greșit primul”. Dar e stupid. Conflictul durează de asa de multă vreme încât e imposibil să știi cine a agresat primul, și chiar dacă, prin absurd, s-ar afla asta, nu ar mai conta deoarece ambele părți se simt justificate in baza legii talionului să se omoare una pe alta. Întrebarea mai importantă care se pune acum nu este „cine ce a făcut în trecut?”, ci „cine ce face în prezent și în viitor?”. Asta e adevărata provocare a prezentului, la care răspunsul oferit este același care a fost dat și în trecut: ne omoram unii pe alții!
„You don’t need religion to have morals. If you can’t determine right from wrong, then you lack empathy, not religion” adică „Nu ai nevoie de religie pentru a avea morală. Dacă nu poți discerne binele de rău, atunci îți lipsește empatia, nu religia”. Acest citat este frecvent printre atei. Si e un citat potrivit pentru situația actuală. Atunci când îndepărtezi religia din ecuație, și îndepărtezi și legea cea veche a talionului, ramai cu o dilemă emoțională care implica empatia, și cu o dilema rațională care implica gândirea strategica. Dilema emoțională nu se referă la empatia pentru cel care ți-a făcut rău (ești prea rănit pentru a-l percepe altfel decât ca pe un ucigaș), ci la empatia pentru proprii tăi copii; atunci când ajungi să-ți iubești mai mult propriul copil decât răzbunarea aplicata adversarilor, atunci când înțelegi că nu mai poți continua agresiunea pentru că vei sorti și generațiile următoare să trăiască în război, abia atunci mai putem discuta despre viitor. Dilema rațională se referă la strategia folosită: arabii au atacat știind bine ca evreii sunt susținuți de comunitatea internațională în frunte cu SUA și cu siguranță vor fi nimiciți pentru ca sunt în inferioritate tehnică, financiară și politică. Si totuși au atacat. Asta înseamnă prostie crasă, pentru că eroismul, a deveni „martiri”, nu ajută pe nimeni. Istoria e scrisă de învingători și ei tocmai s-au pus într-o poziție foarte dezavantajoasă, pentru că nu au cu ce negocia în afară de fanatism, ceea ce e o poziție slabă. Chiar dacă Gaza va deveni un nou Afganistan guvernat de o gașcă îndobitocită religios, și chiar dacă Vestul ii va lăsa în mocirla lor, cam ce viitor ii așteaptă pe copiii lor? Cam ce viitor au copiii din Afganistan. Sărăcie, incultură, suferință.
Evreii sunt un popor diferit de oricare altul din lume. Pentru ei, valoarea cea mai importantă este identitatea. Oamenii sunt gata sa moară pentru poporul lor și pentru conceptul de „a fi evreu”. Identitatea e atât de importantă și pentru ca e fuzionată cu religia, statul evreu Israel fiind un stat pe criteriu dublu etnico-religios, nu doar etnic asa cum e de exemplu Romania. A fi cetățean “pe bune” al statului Israel însemnă să dovedești ereditate evreiască, să vorbești limba, sa fii religios mozaic, să te căsătorești și să ai copiii în cadrul etniei. Prin contrast, în tarile Europei sau în America se tolerează alte naționalități, alte religii, alte limbi; în Israel nicidecum. Când a izbucnit războiul în Ucraina, mii de oameni au fugit unde au putut peste granițe, pentru că nu au fost dispuși sa moară pentru „poporul ucrainean”. Absolut la fel ar face majoritatea romanilor. Poporul lui Israel – afirmativ „poporul ales” – este din cu totul altă croială. Citesc știri – care sper că nu sunt false – în care evreii din toată lumea lasă totul baltă si merg să lupte la război sau pun mana de la mana ca să ajute. Practic toți reacționează ca un întreg, pun deoparte diferențele de opinie (politică) și fac front comun. Este periclitată identitatea națională, cea mai importantă valoare a lor. E un popor care va lupta si va pieri pana la ultimul dacă trebuie. E impresionant să fii martor la asa ceva de pe poziția de roman, pentru care valoarea principala e viata și nu identitatea. Pentru că pentru romani nu contează cine sunt sau cum sunt priviți de lume (hoți, cerșetori sau robi – „brand-ul neoficial de țară” conferit de străini) atâta timp cât supraviețuiesc și fac în continuare copii. E o asa de mare diferență de valori încât merita subliniată.
Pe teritoriul Palestinei arabii sunt majoritari. Israelul a cumpărat de la ei pământul, ăia l-au vândut, apoi s-au sucit și acum nu mai sunt de acord cu tranzacția. Franța și Anglia au intervenit și ele pentru a complica situația și pentru a promova la conducerea „triburilor” de ambele părți indivizii cei mai radicali și mai îndobitociți religios; o parte din ce se întâmplă acum e și vina lor, doar că nu se va marșa pe asta. Un popor minoritar, rațional și hotărât, dotat printre altele cu focoase nucleare, se va bate cu un popor majoritar, emoțional și fanatizat. Înțelept e să nu se tina partea nimănui. Înțelept e sa se învețe ceva din suferința ce va urma. Spațiul cosmic așteaptă de multa vreme să-i descoperim secretele…
