Guest post at: https://www.irlanda.ie/p/drumul-catre-vest

Iti propun sa ne întoarcem in timp… in urma cu 20 de ani, atunci cand lucrurile stăteau altfel dar probabil nu foarte diferit de cum stau acum. Te voi lua intr-o călătorie imaginara prin țară, străbătând Moldova de la sud la nord si tăind mai apoi Ardealul de la est la vest. Este drumul pe care am mers pentru prima data in anul de grație 2000, atunci cand am plecat de la Galați, orașul copilăriei mele, pentru a merge la Cluj, acolo unde am făcut facultatea si unde mi-am trăit o mare parte din viata. Vom lua trenul – singurul mod de a ajunge la Cluj daca nu ești foarte bogat sau un un șofer pasionat. Cu mașina, daca respecți regulile drumului, ajungi in 18 ore; daca nu le respecți si cunoști unde stau de obicei pitite radarele, il faci in 12 ore. Călătoria cu trenul in urma cu 20 de ani dura 14 ore; acum durează doar 13 ore si un sfert, daca nu sunt întârzieri si „cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Pentru început va fi nevoie sa fii in gara din Galați la ora 5 dimineața. Asta înseamnă ca te vei trezi pe la ora 3 si jumătate noaptea. Iti va fi somn, pentru ca nu vei fi putut sa adormi la ora 10 seara, motiv pentru care ora 3 te va întâmpina cu o distincta senzație de greata in stomac. Pe atunci nu consumam cafea, motiv pentru care micul dejun ultra-matinal era compus din niște biscuiți sau napolitane. Si apa. Apoi, urma drumul pana la gara, din fericire scurt pentru ca locuiam aproape. Zona gării te va întâmpina cu o parcare larga si cu o clădire a gării in perpetua construcție, motiv pentru care va trebui sa mergi o distanta printr-un „șantier în lucru” intre gara noua si liniile unde sunt trase trenurile.

Trenul este unul clasic, „comunist”, cu vagoane. Ti-am luat bilet la clasa 1, unde sunt compartimente cu 6 scaune – 3 pe dreapta si 3 pe stânga. La clasa a 2a nu iti recomand, pentru ca sunt 8 locuri in același spațiu, si nu știi lângă cine vei ajunge sa stai, respectiv nu poți anticipa cât de tare va mirosi, dacă va fi răcit, dacă va adormi si va sforăi, dacă va fi gras si iti va lua din spațiul tău. Un drum de 14 ore este un drum lung. Avantajul trenului este ca poți sa ieși pe culoar, sa mergi in limita câtorva metri; in microbuz sau mașină ești obligat sa stai si vei simți ca te doare fundul, in medie cam după 3 ore.

Astăzi, in prezent, trenul pleacă la ora 6 si un sfert dimineața si ajunge la 7 și jumătate seara. Este unul dintre cele mai lungi trenuri din Romania, celalalt fiind Timișoara-Iași. Studenții le-au poreclit „trenul foamei” si „trenul groazei”, dar imi pare rău ca nu îmi mai aduc aminte care-i care. Totuși, luând in considerare ca in primul an de facultate trenul se numea Oradea-Galați si făcea 16 ore, probabil ca e „trenul groazei”. Ora 5 dimineața este o ora relativa; dacă e vara, este excelent, pentru ca e lumina. Dar existau vacantele de iarna si de primăvară, in care ziua era mai mica. Asta presupune ca vei prinde cam 2 ore de întuneric la pornire si 2-3 spre sfârșitul drumului; întotdeauna mi s-a părut ca se întunecă mai repede când te apropii de Cluj…

Ființa umana are nevoie de structurare a timpului, motiv pentru care in primele ore de întuneric ale zilei iti voi face o mica instrucție:

1. Vom trai o zi in acest tren. E nevoie sa te obișnuiești cu acest gând: nu vei putea cobori din el decât atunci când va fi din nou noapte si vom fi la Cluj. Ești „prizonier” si vei rămâne in el chiar dacă vei face atacuri de panica de la claustrofobie sau crize de diaree; nu exista alta posibilitate decât sa-ti continui drumul. Trebuie!
2. Nu are rost sa speri ca trenul ajunge mai repede, ca „recuperează din timp”, pentru ca va pleca din ultima stație, Gherla, la o oră fixă, motiv pentru care poți sa speri doar la 1-2 minute câștigate (pentru a continua drumul la Oradea, era nevoie sa cobori si sa urci in alt tren care „așteptă” la Cluj, deci trenul poate ajunge un pic mai repede dar nu foarte). Deci nu te bucura când trenul accelerează; spera însă ca trenul sa nu facă pană!
3. Mecanicii se vor schimba de 3 ori, la Iași și Suceava. Conductorii se vor schimba la Suceava, pentru ca nu trec Carpații, deci iți va fi controlat biletul de 2 ori. Sensul trenului se va schimba la Iași și iar la Suceava, asa încât nu contează pe ce loc ai nimerit sa ai biletul, vei avea perspectiva ambelor sensuri de mers in cazul in care compartimentul in care ai nimerit este plin. Daca poți alege, mergi la geam sau la ușă; nu rămâne pe locul din mijloc ca sa fii făcut „sandwich” intre 2 călători ce duhnesc a transpirație!
4. Începe sa te interesezi unde merg călătorii din compartimentul tău, dar fă asta începând de la Iași, pentru ca probabil ești unul dintre putinii care fac cap-coada ruta și nu are rost, vor cobori. E nevoie sa evaluezi călătorii din jur si sa încerci sa ghicești dacă poți dormi fără ca sa te jefuiască in somn sau daca poți sa te duci la WC si sa-ti lași lucrurile de valoare in compartiment. In toți cei aproximativ 7 ani in care am mers pe aceasta ruta nu am dormit niciodată.
5. E nevoie sa te împaci cu faptul ca poți sa ai călătorii foarte pustii, in care sa nu povestești deloc pentru ca nu ai cu cine, si in care sa descoperi ca nu poți vorbi normal in Cluj atunci când comanzi un taxi pentru ca ti-a rămas gura încleștată. E nevoie sa te împaci cu faptul ca vei „pierde” pe drum, unul după altul, pe toți cei care au urcat, si mai apoi si pe cei care urca pe parcurs; e ca si cum ai trai o viata foarte lunga, de 100 de ani, in care pierzi treptat membri de familie, prieteni, cunoscuți, si tu tot pe drum ești si tot nu ai ajuns la „destinație”.
6. E important sa socializezi, dacă ai cu cine. Discuțiile se leagă foarte repede in tren, pentru ca si ceilalți călători „de cursă lungă” știu că dacă vorbești „timpul trece mai repede”, asa că vor cauta și ei să vorbească. Apoi toată lumea știe ca in tren poți sa-ti spui dintre cele mai intime gânduri si sa-ti descrii cu amanunte familia catastrofala din care provii sau locul de munca mizerabil cu șefi psihopați, pentru ca „niciodată nu te mai întâlnești cu cei din tren”. Iti pot confirma, asa este, nu m-am întâlnit niciodată cu nimeni a 2a oara, deci te poți lansa intr-o sesiune de psihoterapie de ore întregi, fiind pe rând atât pacient cât si terapeut sau duhovnic. Iar dacă iti place sa bârfești, nevoia iti va fi plenar satisfăcută.
7. Oricât de mult crezi ca ai mers, trebuie sa știi ca „mai este încă”. Vei simți ca te deprimi atunci când vezi soarele sus si pe cei care coboară fericiți. Vei fi melancolic atunci când umbrele serii vor cuprinde trenul care țăcăne in continuare. Încearcă sa nu fii in prezent, oarecum contra-intuitiv, încearcă sa nu fii conștient clipă de clipă, pentru că vei trai o experiență mizerabilă, închis fiind intr-o cutie de metal. Rememorează vorbele lui Churchill care spunea ca „dacă treci prin iad, nu te opri”. Prin urmare, lansează-te permanent in viitor, gândește-te la ce bine o sa fie seara târziu când vei fi in patul tău, sau mai bine la faptul ca nu va mai fi nevoie sa refaci acest drum in următoarele câteva luni. Lasă-te purtat de gânduri, lasă-ți fantezia sa zboare, știind ca oricât de departe ai ajunge cu gândurile si cu imaginația, este oricum suficient de mult timp pentru orice, nu ești deloc in pericol sa visezi cu ochii deschiși si sa ratezi din neatenție gara Cluj.
8. In final, pentru a supraviețui psihic acestei călătorii, e nevoie sa-ti structurezi timpul. Pentru asta e nevoie sa știi un pic de geografie. Ardealul e mai frumos decât Moldova, practic nu ai ce vedea pana nu intri in Bucovina, pentru ca de acolo sunt munți si păduri. Deci nu are rost sa te uiți pe geam pana la Humor. Dimineața ai 1-2 ore de noapte, seara ai iar 2-3 ore, si pana la Humor ai încă 5 ore de zi; astea sunt momentele pentru citit si pentru telefon, tableta, laptop si… internet. Pe vremea in care mergeam eu la facultate nu exista sau nu îmi permiteam internet pe mobil, asa ca… imaginează-ți!… Într-o zi poți citi cam o carte de 300-400 de pagini, mai mult nu poți ca te ustură ochii. Vei manca doar de 2 ori pentru ca stai si nu consumi energie, deci nu-ti va fi foame. Iar de băut vei bea putin, pentru ca va trebui sa mergi la WC, iar aici intervin 2 întrebări: Ce se întâmplă cu bagajele tale cât ești la WC? si Cât de curat este WC-ul? In funcție de răspunsuri, mai poți avea si alte întrebări suplimentare, de genul: Prin câte vagoane trebuie sa trec pentru a găsi un WC liber sau un WC utilizabil (curat adică, in care sa poți păși)? sau Cât de departe e stația următoare? (dacă ți se fură ceva, hotul nu poate sari din tren, trebuie sa aștepte să se oprească garnitura de tren într-o gară).

După aceasta mica instrucție – o veritabila trasare a principiilor ce guvernează cele 14 ore de mers cu trenul – putem începe călătoria. Primul obiectiv va fi sa treci prin tunelul de la Barboși, lângă Galați. Deși este in camp, Galațiul a reușit performanta de a face ca trenurile sa treacă pe sub oraș printr-un tunel. Tunelul e in mod constant in reparație, pentru ca e la nivelul apei freatice care se infiltrează prin pereți – e zona de izvoare – dovadă a inteligentei locale. Vei admira aceasta apă pe pereții luminați ai tunelului, in cazul in care mecanicul nu uita sa aprindă lumina. Si, fiind o zona seismica, vei vedea cum unii călători își fac cruce la ieșirea din tunel, pentru ca un cutremur in momentul in care treci prin el înseamnă ca vei fi înmormântat de 2 ori deși vei muri doar o singura data.

Ieșirea din tunel iti prezintă combinatul siderurgic Galați – sau ceea ce-o mai fi rămas din el, pentru ca a fost vândut la indieni care l-au tăiat bucată cu bucată și l-au vândut la fier vechi. Este o platforma industriala gigantica ce emitea un sunet lugubru atunci când funcționa; este un vâjâit în surdină ce constituie… sunetul copilăriei mele. Apoi trenul va începe sa meargă prin lunca Siretului, înșirând stație după stație, apoi va urca dealurile județului Vaslui si mai apoi cele ale Iașului. La Bârnova, în inima unor păduri, merită să admiri priveliștea; e foarte frumos vara si iarna e zăpadă in mod constant.

Iașiul nu are nimic interesant, e doar o pauza mare de tren. Dar iti poți lua prima masa, in timp ce asculți schimbarea dialectului. Iașiul vorbește cu “limba lată”, acel dialect moldovenesc cunoscut si detestat de aproape toată lumea. De la Iași se intra in „Moldova profundă”, in care poți întâlni călători ce își vor manca salamul pe marginea scaunului, tăiat direct cu briceagul. Vei fi stimulat olfactiv, vei fi invitat, vei refuza, vei mai fi invitat de câteva ori, pentru ca nimeni nu se simte bine sa fie privit in timp ce mănâncă singur. Uneori vei întâlni bețivi insistenți, cu chef de vorba. Vei auzi glume porcoase. Uneori vei întâlni oameni care se bat. De la Iași și pana la Suceava e ruta pe care operează cerșetorii specializați în cerșit pe trenuri, care dau o cotă conductorilor care „ii tolerează”. Nu sunt însă doar cerșetori, sunt oameni care vând mâncare, alcool, nimicuri gen ceasuri, plușuri, brichete, pixuri, capete de păpușă, etc. In general îți pun pe genunchi sau pe scaunul de lângă tine produsele, alături de o hârtie pe care scrie ca sunt surdo-muți și o alta hârtie in care ți se explică limbajul semnelor, adică ti se face si un pic de educație. De obicei un surdo-mut va depune produsele din compartiment in compartiment, de la un capăt al trenului si pana la celalalt, după care se va întoarce și va recupera produsele in sensul in care le-a depus, lăsându-ți timp sa „evaluezi” marfa. Puși în situații excepționale, toți acești surdo-muti pot auzi și vorbi foarte bine.

Atât la Pașcani cât și la Verești sunt noduri de cale ferată unde se mai așteaptă alte trenuri ce au de obicei întârziere. La Pașcani vin unii din Neamț, la Verești alții din Botoșani. La Suceava e o alta pauza mare, ocazie ce permite multor fumători sa sudeze niste țigări pe peron, iar celor repezi de picior să-și cumpere ceva de la chioșcurile din gară.

Bucovina împădurita se întinde de la Humor pana la pasul Mestecăniș. Este un loc de o sălbăticie si de o habotnicie fără egal in restul tarii. Vei întâlni călugări rău mirositori si tot felul de hipioti veniți la mănăstiri. Indiferent de anotimp, locurile sunt de o frumusețe răpitoare, deci e momentul de uitat pe geam. E si momentul in care te desparți gradual de cei veniți “la băi”, care coboară la Câmpulung Moldovenesc sau la Vatra Dornei. Apoi urmează Mestecănișul, granița dintre Moldova si Ardeal, cu poduri de cale ferata construite de austrieci – ca romanii n-ar fi putut nicicum – suspendate prin păduri și munți.

Timp de ani de zile am avut aceeași senzație: când treci din Moldova în Ardeal, simți ca ți se ridică o greutate de pe piept. E o senzație inexplicabila că te simți mai liber și iți este mai ușor sa respiri de cum treci munții… Ca sa o spun in mod mistic, trecerea munților echivalează cu trecerea de la un plan vibrațional la altul. Spus laic, exista un decalaj intre regiuni, posibil datorita diferențelor istorice, de dezvoltare si de civilizație, posibil si datorita unei erori de percepție de genul „aici e Raiul, acolo e Iadul”. Când treci înapoi in Moldova, fenomenul se repeta in sens invers, devii din nou un „om sub vremi”…

Știi ca ești in Ardeal când ajungi la Ilve: Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, Ilva Mică… Si când auzi pentru prima data “Servus!” Sunt zone sălbatice „în alt fel”, e zona Bistriței. Cand ajungi la Năsăud e de obicei deja noapte. La Beclean pe Someș ai deja migrenă de la drumul lung si e important sa nu uiți sa te hidratezi și sa mănânci: de aia a început sa te doară capul.

Atunci când ajungi la Dej ești in punctul in care iti urăști viata, părinții care te-au adus pe lume împotriva voinței tale, țara și alegerea de a fi venit la facultate la Cluj. Este deja noapte de mai bine de o ora și nu mai poți citi. Oamenii din jur se uita încercănați la tine, în lumina chioară și rece a neonului. Lehamitea existențială este greu de descris. Ai pierdut o zi din viata ta pe tren si mai ai încă 2 ore. Te uiți la ceas si vezi din nou ora 5, doar ca e 5 seara. Iti trece prin cap că „mult a fost, puțin a mai rămas”. Te uiți la ceas din nou si ai senzația ca limbile se târăsc; a mai trecut doar un minut. Deschizi, dacă e vara, geamul de pe culoar, pentru a simți aerul rece. Rezultatul e un gat uscat de la fumul de tren si usturime in nări. In general, intre Dej si Cluj mergi in picioare, pe culoar; a trecut de mult momentul in care mai puteai sa stai jos in compartiment: ti-a trecut os prin os, ai stat și pe o bucă și pe alta, unii au făcut deja infecție urinară…

Apropierea de Cluj este marcata de mulțimea de oameni care își comanda taxi încă de când sunt in tren… cam de la Apahida. La ieșirea din gara e o mare de oameni si o mare de taxiuri. Ai 2 opțiuni: sa fugi cu bagajele înaintea celorlalți sau sa mergi normal si sa iei un „rechin”. „Rechinii” sunt taximetriști independenți, care nu țin de o firmă de taxi si care te duc oriunde cu o suprataxa semnificativă, motiv pentru care trebuie sa știi foarte bine firmele de taxi din Cluj si să apelezi la rechini doar dacă ai probleme de sănătate. Si mai există, evident, o a 3a variantă: sa mergi pe jos si sa iei un taxi din oraș. Doar ca un drum Galați-Cluj e întotdeauna acompaniat de un bagaj generos; nimeni întreg la minte nu vine pe aceasta rută doar cu un rucsac in spate…

Cine a făcut măcar o data acest drum de 14 ore a înțeles câteva lucruri despre viata. Cine a făcut asta ani de zile, ca mine spre exemplu, a înțeles faptul ca totul in țara asta nu este decât un abuz si un sindrom Stockholm. Atunci când am plecat în străinătate familia mea a apărat în mod fanatic Romania si m-a criticat pentru că… am trădat neamul. „Nicăieri nu-i mai bine ca acasă” este mesajul transmis si in prezent de ai mei, în mod implacabil, mecanic, netrecut prin filtrul rațiunii. Si deși călătoria noastră a avut loc in urmă cu aproximativ 20 de ani, nu as fi surprins să aflu că multe dintre elementele descrise mai sus au rămas de actualitate și în prezent. Garnitura de tren mai mult ca sigur că a rămas identică: cușca de metal a tinereții mele…

Călătoriile mele din prezent se rezumă la 3-4 ore de autocar sau avion. De multe ori rămân cu ochii pironiți pe fereastră tot drumul si… gândesc. Las libera imaginația, las libere gândurile sa hoinărească fără țintă. Nu citesc, nu mănânc, nu beau, nu vorbesc cu nimeni. Doar rămân cu ochii fixați înainte, privind… infinitul. Când faci 14, uneori și 16 sau 18 ore cu trenul – dacă se înzăpezește sau e caniculă și se dilată șinele – sau se defectează locomotiva –  3-4 ore sunt… nimic. Si totuși mă chinuie un gând: faptul ca pot sta calm ore întregi și să nu fac nimic este răbdare sau consecința unei traume?…