The problem with new experiences is that they’re rarely the ones you choose. (Problema cu noile experiențe este că rareori sunt cele pe care le alegi.)

Realitatea cabinetului de psihiatrie este faptul ca multe tulburări psihice apar datorita factorilor exteriori si nu numai din întâlnirea unei vulnerabilități personale a pacientului cu factorii de risc din exterior. Bolile precum schizofrenia, depresia, bipolaritatea, au cauze multifactoriale, dar exista tulburări ce pot apare la fiecare dintre noi, indiferent de cât de predispuși suntem la a face boli psihice. In aceasta categorie intra reacția acuta la stres, tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) si tulburarea de adaptare (sau de ajustare) unde este inclusa si reacția de doliu. Aceste tulburări sunt clasificate împreună in cadrul tulburărilor nevrotice, dar mai exista si alte boli legate de stres ce sunt clasificate in alte parți in clasificarea internațională a maladiilor, spre exemplu neurastenia (oboseala datorata stresului prelungit si intens, a burnout-ului sau surmenajului) sau modificarea durabila a personalității in urma unei experiențe catastrofice (de exemplu pierderea unui membru prin amputație sau trecerea printr-o boala organică extrem de mutilantă).

Tulburarea acuta de stres sau reacția de stres este întâlnită peste tot (cabinete de medici de familie, cabinete ale altor specialități) dar nu e recunoscuta si nu e diagnosticata de multe ori. Spus simplu, reacția la stres este răspunsul unei persoane la un soc psihic, fie de intensitate crescuta, fie neașteptat. Tehnic, reacția de stres poate persista maxim 1 luna, după care se diagnostichează tulburarea de adaptare, care se poate întinde pe luni si ani de zile. Despărțirea brusca de persoana iubita, un accident al unui membru al familiei, pierderea, abandonul, trădarea, schimbarea statutului, etc., toate pot determina reacții. Iar aceste reacții pot fi diferite, in funcție de temperamentul sau personalitatea persoanei respective; unii fac reacții depresive, alții reacții anxioase, unii devin furioși, alții devin marginal-psihotici, unii se “isterizează” sau fac „crize convulsive”. Practic poate sa apară orice forma de reacție la stres in urma unui soc. Tulburarea de adaptare apare mai ales in contextul schimbărilor legate de marile cicluri de viata: plecarea copiilor de acasă, căsătoria, divorțul, decesul cuiva drag, conflicte puternice in familie care nu pot fi soluționate nicicum din punct de vedere psihologic (sau practic).

Reacția de doliu intra in cadrul tulburărilor de ajustare, si reprezinta suferința „excesiva” legata de decesul cuiva. Este foarte interpretabil ce înseamnă „excesiv”, deoarece pe de-o parte oamenii au grade diferite de atașament si pe de alta parte deoarece decesul poate fi „așteptat, normal, la bătrânețe” sau „șocant, neașteptat, la tinerețe sau in urma unui accident survenit brusc, atunci când pacientul nu mai are ocazia sa-și ia rămas-bun de la cel decedat”. Mai mult, psihiatria considera ca doliul normal durează 1 an. Si acest aspect este extrem de discutabil, pentru ca nu putem hotărî pentru celalalt (pentru pacient) cât timp trebuie sa poarte doliu după cineva; unii își procesează doliul in 3 luni sau 6 luni, altora le sunt necesari 2-3 ani, iar alții nu pot sa-si mai finalizeze doliul niciodată (gândiți-vă la numărul mare de femei care rămân îmbrăcate in negru tot restul vieții lor după moartea soțului sau a copiilor, fiind imposibil a fi consolate și fiindu-le imposibil sa mai fie la fel după respectivul moment traumatic).

Reacția de doliu poate necesita tratament. Ghidurile psihiatrice nu indica tratament pe parcursul primului an după decesul cuiva, si in mod constant refuz sa prescriu tratament, lăsând procesul de doliu sa se rezolve natural, de la sine, si explicând pacienților faptul ca „medicamentele nu vor aduce înapoi pe cel decedat”. Totuși, este de bun-simt sa se prescrie anxiolitice atunci când neliniștea celui îndoliat este prea mare, si este prudent sa se prescrie antidepresive (sau chiar internare) atunci când familia vine cu pacientul si spune ca acesta a încercat sa se omoare, sau prezintă elementele unui episod depresiv (in acest caz se schimba diagnosticul in depresie). Este important de notat ca multi pacienți fac tentative de suicid reușite in urma decesului celor dragi, alții cad in abuzul de droguri sau alcool, si unii pot deceda subit printr-un infarct fără explicație, motiv pentru care doliul nu trebuie tratat cu superficialitate. Poate ca cel mai dificil aspect in discuția cu un pacient îndoliat este absurditatea vieții si a morții; nu exista o explicație rațională pentru viata si nici pentru moarte sau momentul in care survine decesul, circumstanțele decesului, etc. Pacienții cauta o alinare, cauta „sa se agate de ceva”, cauta „cauza sau motivul decesului”, si deseori „cauta vinovați, cauta pe cineva pe care sa dea vina pentru moartea celui iubit”. Aceste discuții sunt dificile si pentru psihiatru, deoarece confruntarea cu moartea cuiva activează transferential si confruntarea cu moartea viitoare a psihiatrului (este un truism ca toți oamenii vor muri).

PTSD este reacția de stres declanșată sau precipitata de un stres sau trauma majora, catastrofica. Toate stresurile sunt traume, dar cele din PTSD „ies din grafic”. Persoana in cauza a fost expusa (a trăit, a fost martora) la un eveniment traumatic excepțional care a implicat moartea, vătămare, iar răspunsul persoanei a fost frica intensa, neputința, oroare. Este vorba de război, accident de munca sau rutier, atac terorist, sechestrare, luare de ostateci, amenințare cu moartea, viol, etc. Dupa ce evenimentul încetează, persoana continua sa retrăiască amintirea traumei, sa se gândească obsesiv la ea, sa aibă vise recurente ale traumei, sa acționeze ca si cum evenimentul s-ar repeta si sa aibă reacții inadecvate, de evitare a acelor elemente ce ii aduc aminte de trauma. Interesul pentru alte activități scade, reacțiile afective sunt restrânse, persoana se detașează afectiv de exterior, devine pesimista, are insomnii, nervozitate si accese de furie, nu se poate concentra. Veteranii din războiul din Vietnam pot fi un exemplu bun, la fel si martorii unor atentate (fie cu bomba, fie uciderea oamenilor pe strada, vezi camionul de la Nisa care a călcat pietonii pe trotuare). Majoritatea migrantilor din zonele de război gen Siria sau Africa au PTSD, deși o mare parte dintre aceștia solicita azil și pentru rațiuni economice, de a avea o viata mai buna. PTSD poate fi acut (sub 3 luni) sau cronic (peste 3 luni), si cu cât societatea va deveni mai violentă, cu atât cazurile vor fi mai frecvente. Asocierea cu depresia, fobiile, anxietatea si consumul de alcool sau droguri (pentru a uita trauma) este frecventa. Evoluția este deseori spre cronicizare. Tratamentul este dual, medicamentos (antidepresive si anxiolitice) si psihoterapeutic.

—
https://cezardanilevici.substack.com/p/infopsy-tulburari-legate-de-stres