InfoPsy : Tulburări Afective

a close-up of some masks

Be kind, for everyone you meet is fighting a hard battle. (Fii bun, pentru că toți cei pe care îi întâlnești s-ar putea să ducă o luptă interioară grea.)

S-a scris atât despre depresie si despre boala bipolară (maniaco-depresivă) încât nu doresc sa adaug încă un articol despre un subiect arhicunoscut. Asa ca ma voi mulțumi sa schițez câteva direcții generale in legătură cu managementul acestor boli, fără a le descrie prea mult sau a repeta ce se știe deja foarte bine.

Depresia înseamnă virarea afectivității către polul negativ; mania înseamnă virarea către polul pozitiv. Tulburarea bipolara înseamnă oscilații pozitiv-negative, respectiv alternanta dintre episoade de manie (sau hipomanie) si episoade depresive, si uneori poate sa apară coexistenta depresiei cu mania, in cadrul episoadelor mixte. De menționat ca depresia nu presupune automat existenta unei boli bipolare (vorbim de depresia unipolara sau de depresia propriu-zisa); reversul însă nu e valabil, boala bipolara având nevoie de măcar un episod depresiv pentru a fi bipolara, altfel fiind diagnosticata doar cu numele simplu de manie (sau hipomanie).

Atât depresia cât si boala bipolara afectează 3 domenii importante ale vieții psihice: afectivitatea, gândirea si comportamentul. Asta înseamnă ca a fi trist nu e suficient pentru a fi deprimat (poate fi o tristețe obișnuită, o emoție normala), asa cum nici bucuria excesiva nu e suficienta pentru a spune ca cineva e maniacal.

Statistic, cam 1 persoana din 5 va trece printr-o tulburare afectiva de-a lungul vieții. Insa un sfert din pacienți nu apelează la ajutor medical si jumătate din cei care se prezintă totuși la medic nu sunt diagnosticați corect. Da, sunt procente importante (ca sa nu spun enorme). Depresia poate apare oricând, din copilărie si pana la vârste înaintate; depresiile cu componenta ereditara importanta tind sa apară in tinerețe, in timp ce vârsta înaintată, cu problemele ei specifice, deprima vârstnicii. Din toate tulburările afective, depresiei unipolare ii revin cam 2/3 din cazuri (iar debutul bolii are loc frecvent mai târziu, peste 30 de ani) iar tulburării bipolare ii revin cam 1/3 din cazuri (iar debutul bolii e mai precoce, înainte de 30 de ani). Femeile se deprima mai frecvent decât bărbații (2 femei la 1 bărbat).

Depresia lovește mai ales persoanele educate de la oraș, pe cei singuri sau separați/divorțați. Clima rece creste riscul de depresie (vezi tarile scandinave); la fel cresc riscul de depresie si tulburările anxioase, drogurile, alcoolul, bolile organice, unele tulburări de personalitate.

Cauzele depresiei sunt un complex de factori. Exista anumite vulnerabilități pe care se suprapun evenimente traumatice de viata. La capitolul vulnerabilități intra ereditatea, modificări ale structurii creierului si anomalii la nivelul funcției substanțelor din creier (neuromediatori) – si se vorbește in principal despre serotonina, noradrenalina si dopamina. La capitolul traume intra variațiile legate de anotimpuri (depresia e mai frecventa toamna si primăvara), de luminozitate (iarna), bolile organice (boala Parkinson, boli endocrine, cancere, etc.), precum si traumele psihologice (decesul unei persoane apropiate, pierderile de tot felul, conflictele trenante, schimbările majore din viata, etc.) care afectează capacitatea de a rezista a individului (abilitățile de coping).

Diagnosticul de depresie se pune pe baza unor criterii, nu după impresia ca omul este trist. Sunt 3 criterii majore care se regăsesc in toate depresiile: dispoziția tristă (relatata de pacient sau observata de medic), lipsa de motivație sau inițiativă sau plăcere, si scăderea nivelului de energie (a elanului vital). Alături de aceste criterii majore, apar si criterii minore: tulburări de somn, tulburări de apetit, pesimism, idei de vinovăție, randament scăzut, dificultăți de concentrare sau… idei legate de moarte sau idei suicidare. Se exclud cu atenție alte boli psihice (utilizarea de droguri, doliul după o pierdere recenta) sau boli organice (tumori cerebrale, infecții, boli endocrine, metabolice). Depresia e ușor de simulat si poate fi motiv de pensionare sau includere in grade de handicap, motiv pentru care un procent semnificativ de oameni mimează simptomele pentru a obține beneficii. Acesta este si motivul pentru care evit sa explic in detaliu mecanismele bolii sau sa expun alte modalități de a diagnostica un pacient depresiv. In afara de psihiatru, pentru a confirma diagnosticul de depresie, e nevoie uneori (deci nu obligatoriu), de un examen psihologic; el este util pentru a surprinde simulanții sau pentru a avea o perspectiva diferita (psihologii fac si teste psihologice pentru a evidenția mai bine depresia). Uneori, in caz de suspiciune, se poate face o tomografie cerebrala sau se pot solicita analize de laborator (hormoni tiroidieni).

Diagnosticul de manie e ușor: un pacient vorbăreț, care are nevoie de puține ore de somn, care e exaltat din punct de vedere a afectivității (bucurie, dar deseori iritabilitate), care uneori sare de la o idee la alta (are fuga de idei) si comite indiscreții sexuale. E nevoie de o săptămână în care sa prezinte aceste simptome pentru ca diagnosticul sa fie pus, excluzând situația în care a consumat droguri, are o tumoră la creier sau probleme endocrine serioase. Mania nu se poate simula cu ușurință. Este însă o tulburare care poate duce la atacuri sau crima, având un grad mare de periculozitate. Episodul mixt este mai greu de intuit, de exemplu un bolnav iritabil, violent, care este agitat si in același timp plânge sau are atacuri de anxietate.

Depresia evoluează după regula recurențelor, a recăderilor, un episod fiind urmat de o reechilibrare în medie după 9 luni, chiar si fără tratament medicamentos. Recăderile sunt frecvente, atunci când boala nu evoluează printr-o stare de permanentă nemulțumire, negativism si pesimism, numita distimie. Cu tratament, episodul depresiv se rezolva in medie intre 2 si 6 săptămâni, îmbunătățirile stării sufletești văzându-se în medie cam după 10 zile de tratament. In cazul episodului maniacal, el trece fără tratament cam după 6 luni; cu tratament, pacientul maniacal se reechilibrează mai rapid, dar într-o perioada mai îndelungată decât in cazul depresiei (cam o luna). In cazul tulburării bipolare, episoadele depresive, maniacale si mixte se pot succeda haotic, uneori foarte rapid (de exemplu se poate trece de la depresie la manie in doar câteva zile), ceea ce duce la diagnosticul de boala bipolara cu cicluri rapide sau ultrarapide. Trecerea de la cea mai mare bucurie (chiar extaz) la cea mai cumplita deznădejde este extrem de dureroasa pentru pacienți, multi dintre ei făcând tentative suicidare pentru a nu mai suferi.

Tratamentul depresiei se face cu… antidepresive. La ele se adaugă, la nevoie, medicamente contra anxietății sau neliniștii, si medicamente sedative pentru eventualele insomnii. Daca depresia este foarte grava si tulburările de gândire sunt semnificative (mergând pana la deliruri), se asociază si medicamente pentru aceste simptome (antipsihotice). Tratamentul cu medicamente reprezinta doar jumătate din tratamentul depresiei; cealaltă jumătate este psihoterapia (psihoterapiile psihodinamice fiind in special eficiente). Studiile au arătat ca, in cazul depresiei, atât medicamentele cat si psihoterapia sunt mai eficiente decât a nu face nimic, dar asocierea de medicamente + psihoterapie este superioara celor doua terapii făcute separat. In cazurile dificile de depresie se poate folosi, rareori, terapia cu șocuri electrice (terapia electro-convulsivantă). Iar in unele clinici se folosește terapia cu lumină (luminoterapia). Personal, am văzut luminoterapie in Franța; era un zid pe care erau câteva zeci de neoane strălucitoare, si pacienții petreceau câteva ore acolo, citind sau ascultând muzica. In Romania, cel putin in Cluj unde m-am specializat, nu exista asa ceva. In Vest se mai folosește deprivarea de somn ca terapie, ceea ce, din nou, nu am văzut folosit in Romania. O ultima forma de terapie a depresiei e cea prin activități artistice (desen, modelaj, etc.); in Franța, ergoterapia si activitățile terapeutice erau folosita intens peste tot; in Romania, pe parcursul internării, pacientul deseori nu poate face altceva decât sa se uite pe pereți.

In cazul maniei, tratamentul presupune antipsihotice in fazele foarte decompensate (de agitație accentuata), si apoi medicamente care păstrează echilibrul intre tendința pacientului de a aluneca spre depresie ori spre manie, medicamente numite timostabilizatoare (stabilizatoare ale dispoziției afective). Alături de acestea, se mai folosesc medicamente tranchilizante, anxiolitice sau somnifere. In cazul tulburării bipolare se folosește același tratament ca si in cazul maniei.

Exista unele opinii precum ca mania ar fi de fapt o depresie deghizata, pacientul având opțiunea de a deveni maniacal in situațiile in care nu isi poate permite sa fie vulnerabil, trist, depresiv. Deseori, sub tratament, depresia care se credea a fi unipolara face un viraj către manie, arătând faptul ca, in unele cazuri, era vorba despre o tulburare bipolara. Datorita acestor intricări uneori subtile, am preferat sa tratez depresia, mania si bipolaritatea într-un singur articol si nu separat, asa cum poate tradiția ar fi cerut-o.


https://cezardanilevici.substack.com/p/infopsy-tulburari-afective

Comment