What we don’t live at the right time, we never live anymore. (Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.)

Tot ce se întâmplă în corp afectează viata psihica. Chiar si bolile aflate „la distanta” de tot ce înseamnă mental pot sa determine tulburări psihice importante. In acest grup de cauze organice intra bolile neurologice (dementa Alzheimer, bolile cerebro-vasculare (accidente vasculare, ateroscleroza), dementa fronto-temporala (Pick), boala Parkinson (cea cu tremurături), epilepsia, bolile infecțioase ale creierului, traumatismele (loviturile), cancerele… practic orice boala a creierului), precum si boli sistemice (metabolice, endocrine, etc.). Psihiatrul este chemat in general sa își dea avizul pe cazuri interdisciplinare, motiv pentru care aceasta grupa de boli psiho-organice reprezinta un procent important din activitatea psihiatriei de legătură, a consulturilor „interclinice”.

Dementele sunt boli ce sunt tratate atât de psihiatri cat si de neurologi. S-a scris mult despre demente in cărți si pe internet, asa ca nu voi insista asupra tabloului acestor boli. In esență, demența înseamnă o asociere dintre tulburările memoriei si 4 alte elemente caracteristice: afazie (omul nu mai înțelege ce se întâmplă cu el si nu se mai poate exprima), apraxie (nu mai poate face anumite lucruri), agnozie (nu mai recunoaște anumite persoane sau lucruri) si afectarea funcțiilor executive (nu isi mai poate planifica la fel de bine activitățile sau nu se mai poate organiza). Alături de schizofrenie, dementele sunt diagnostice „ireversibile”, in sensul ca, odată diagnosticata boala, pacientul in cauza isi pierde drepturile ce decurg din faptul ca are discernământ. Aceasta situație, fiind in mod special sensibila, face ca sa fie luate mai multe măsuri de siguranță ca niciun bolnav sa nu fie declarat dement fără argumente serioase. In mod standard, pacientul vârstnic este adus de familie pentru ca uita lucruri sau informații, are perioade de dezorientare, este uneori agitat, nu mai poate fi atent. Are loc o prima discuție in care se pune un diagnostic „de așteptare” de tulburare cognitiva deteriorativă si se face un test rapid de evaluare a abilităților mentale, testul MMSE (mini-mental state examination). Acest test certifica in mod obiectiv scăderea performantelor cognitive ale pacientului in cazul in care scorul este sub 27 din 30 de puncte posibile. Cum scăderea performantelor se poate realiza si in contextul altor tulburări organice sau a depresiei vârstnicului, se începe un tratament cu un medicament antidepresiv la care se adaugă un medicament ce favorizează circulația cerebrala, numit nootrop. In același timp, se urmărește un check-list care garantează in mare măsură ca diagnosticul de dementa nu este pus eronat, lista de investigații pe care o redau mai jos:

• Examen neurologic
• Analiza tratamentelor luate de pacient care pot avea efecte secundare de tip confuzie, pierderi de memorie, etc.
• Teste toxicologice din urina sau sânge (dacă se suspectează consumul de droguri)
• Analizele uzuale, de baza, din sânge și din urina
• Analizele funcției glandei tiroide
• Analizele pentru sifilis (dacă se suspectează)
• Analizele pentru evaluarea vitaminei B12 si a folatului din sânge (de obicei insa se administrează direct pacientului medicamente care conțin vitaminele din complexul B (in special B1, B3 (vitamina PP), B6, B9 (folatul) si B12, pentru a acoperi mai multe cauze posibile de dementa in același timp)
• Radiografia toracica (in caz de suspiciuni suplimentare)
• EKG (electrocardiograma)
• Examinare imagistica (tomografică (CT) sau RMN) a creierului
• Examen psihologic (pentru ca pacientul sa mai fie văzut si de alt profesionist, din alta perspectivă).

Pacientul este revăzut lunar timp de 3 luni, perioada in care se strâng aceste informații suplimentare si se monitorizează evoluția sub tratament. La sfârșitul celor 3 luni (timp suficient pentru ca o eventuala depresie sa reacționeze sub tratamentul antidepresiv), se reface testul MMSE si se vede dacă a avut loc o ameliorare a punctajului. Daca punctajul e peste 26, se prefera doar sa se monitorizeze situația la fiecare 6 luni si se cauta alte explicații pentru simptome (stres in familie, surmenaj, anxietate, etc.). Daca punctajul rămâne neschimbat, atunci cu mare probabilitate pacientul are o dementa. Diagnosticul implică minim: tomografia cerebrala cu leziuni evidente + examinare psihologica cu MMSE efectuat de psiholog + lipsa de evoluție pozitiva a simptomelor sub tratamentul antidepresiv si persistenta simptomelor. Uneori se solicita si examen neurologic.

Dementa presupune 3 aspecte particulare. Din momentul in care diagnosticul a fost pus, pacientul si-a pierdut dreptul de semnătură asupra actelor de moștenire sau a altor acte legale. Se începe un tratament cu medicamente specifice dementei (antidementiale specifice) care in urma cu putin timp erau administrate doar in urma deciziei unei comisii (program național, pentru ca sunt scumpe), acum fiind prescrise „la liber”. Acest tratament se continua pana când MMSE ajunge in jurul valorii de 10 puncte, boala fiind frânată de medicamente dar degradarea fiind imposibil de oprit. In al 3-lea rând, începând cu MMSE de 9 puncte, familia poate solicita comisiei de handicap acordarea unui titlu de însoțitor (cu beneficiile financiare aferente).

Evoluția dementei este rapida sau lenta, dar întotdeauna defavorabila. Pacienții pierd treptat abilitățile cognitive, de autoingrijire, emoționale, devenind practic „niște legume”. Pe parcursul evoluției psihiatrul are doar rolul de a prescrie periodic medicamentele necesare si a manageria episoadele de agitație sau cele psihotice (deliruri, halucinații). Rolul echipei de îngrijire a pacientului este pe primul plan, echipa care inițial este reprezentata de familie, dar ulterior aceasta e înlocuită de îngrijitori specializați (daca exista resurse financiare) deoarece familia se extenuează. Treptat se intra in zona paleatiei, in care scopul nu mai este vindecarea ci confortul pacientului… In ultima etapa, pacientul este imobilizat la pat, incontinent si incoerent, iar decesul acestuia survine frecvent pe fondul unei infecții respiratorii.

Dintre multiplele boli pe fond organic, stările confuzive sunt cele care solicită psihiatrul cel mai mult, deoarece restul bolilor sunt manageriate in principal de celelalte specialități, psihiatrul fiind solicitat doar pentru un eventual consult in caz de anxietate, agitație, tulburare afectivă sau psihotică. Starea confuzivă se numește tehnic delirium, și seamănă destul de mult cu delirium-ul tremens din alcoolismul în sevraj (când alcoolicul se oprește brusc din consumul de alcool), dar este net diferită de noțiunea de delir (tulburare de tip psihotic, schizofren). Deliriumul înseamnă: alterarea stării de conștiență și dezorientare + tulburări de atenție + neliniște + modificări vegetative (tremor, transpirații, palpitații, puls crescut) + uneori iluzii sau halucinații, tulburări de gândire, insomnii noaptea sau somnolență ziua. Gândirea abstracta și raționamentele sunt imposibile, afectivitatea e marcată de anxietate, nervozitate sau apatie, comportamentul e marcat de neliniște sau agitație fără sens. Delirium-ul fluctuează în cursul unei zile sau pe parcursul unor zile, și nu durează mai mult de o lună, rezolvându-se atunci când cauza organică ce l-a produs este la rândul ei rezolvată.

—
https://cezardanilevici.substack.com/p/infopsy-demente-and-delirium