If all crime were legal for 12 hours, what would you do? (Dacă toate crimele și infracțiunile ar fi legale timp de 12 ore, ce ai face?)
Sunt tulburări care cuprind întreaga personalitate a individului, nu numai un aspect sau o funcție psihica. Personalitatea devine inflexibila, maladaptativă, si aceasta determina o afectare a funcționării individului in sistemul său familial, in profesie sau in societate in general. Problemele persista de regula toată viata (daca pacientul nu urmează mai multi ani de psihoterapie sau nu trece prin șocuri emoționale semnificative care sa îl restructureze prin traumatizare). Viata pacientului este marcata de multiple decompensări datorita factorilor de mediu; practic e o viata dusa „în genunchi” sau „târându-se” la limita dintre sănătate si boala psihica. Din punct de vedere tehnic, tulburările de personalitate se diagnostichează pe axa 2 a diagnosticului psihiatric.
Tulburarea de personalitate (sau pe scurt, psihopatia) se recunoaște uneori prin faptul ca „pacientul face pe ceilalți din jurul lui sa sufere”, spre deosebire de nevroticul care „suferă el însuși” si de psihotic care e rupt complet de realitate. Cauzele psihopatiilor sunt multiple: ereditatea, disfuncțiile la nivelul creierului cu dezechilibre la nivelul neuromediatorilor cerebrali, cauze psiho-sociale (educație, climatul familial). Cam toate psihopatiile au câteva caracteristici comune, printre care se numără: dezvoltarea inegala a personalității, nerecunoașterea defectelor proprii, adaptabilitatea limitata si ineficienta, egocentrism, incapacitatea de a iubi, de a dărui dragoste, de a avea sentimente, si in final, lipsa conștientizării faptului ca sunt bolnavi. Psihopatii nu învață din greșeli, critica pe alții dar nu au autocritica, sunt iresponsabili si existenta lor este marcata de nenumărate eșecuri inexplicabile. In sens strict clinic, psihopații au probleme in 4 mari domenii ale vieții: cunoașterea (percepția de sine), afectivitatea (gama, intensitate sau adecvare a răspunsurilor emoționale), funcționare interpersonala si controlul impulsurilor. Se considera ca psihopatii au in general discernământ, cu excepția cazurilor de decompensare afectiva sau psihotica, atunci când e posibil sa se invoce o diminuare sau abolire a discernământului. Asta înseamnă ca, de regula, psihopatii vor merge la închisoare in cazul in care sunt condamnați in justiție si nu se pot apăra cu diagnosticul de tulburare de personalitate. Tratamentul este prin excelenta psihoterapeutic si doar in cazul unor decompensări serioase se poate interveni cu tratament medicamentos.
In mod didactic, exista psihopatii care poarta denumiri specifice si psihopatii care întrunesc criteriile generale de mai sus dar nu aparțin unui tablou consacrat. Si mai exista si tulburări mixte de personalitate, atunci când trăsături din mai multe tipuri se regăsesc simultan. Psihopatiile consacrate sunt 10 la număr, si se găsesc descrise pe larg pe internet sau in cărți, motiv pentru care voi trece doar succint peste ele. Ele se împart in 3 categorii sau clustere: clusterul A (bizar-excentrice), B (dramatic-emoționale) si C (anxioase). De-a lungul timpului au mai fost descrise psihopatii care nu sunt clasificate in clustere: personalitatea pasiv-agresivă, cea distimică sau depresivă, personalitatea hipertimă, personalitatea sadică, etc. Voi descrie pe rând cele 10 tipuri principale. E important de precizat ca, dacă cititorul se regăsește câte putin in fiecare, nu e motiv de îngrijorare, pentru ca personalitatea armonios structurata se afla cumva in mijlocul tuturor psihopatiilor, in echilibru intre ele.
O ultima precizare: la fel ca in cazul bolilor psihice obișnuite, care sunt constelații de sindroame, si in cazul tulburărilor de personalitate se pot regăsi niște stiluri de funcționare sau mecanisme aparte: stilul paranoid, stilul isteric, stilul obsesional sau stilul borderline. Aceste stiluri se pot exclude uneori. Spre exemplu, prudenta este o trăsătură ce apare atât in stilul paranoid (suspiciozitate care determina luarea unor măsuri de siguranță suplimentare) cat si in stilul obsesional (grija ca ordinea si echilibrul sa nu fie tulburate, motiv pentru care se iau aceleași măsuri de siguranță suplimentare). Dupa cum se vede in exemplu, desi paranoidul este un individ ce se crede important si isi apără investițiile iar obsesionalul e un individ anxios care simte ca pierde controlul, la exterior se manifesta același aspect – prudenta.
Clusterul A bizar-excentric cuprinde 3 psihopatii: paranoidul (fanaticul, cverulatoriul), schizoidul si schizotipalul. Sunt boli ce se pot confunda cu schizofrenia si cu tulburările delirante, tulburarea schizotipală fiind considerata premergătoare debutului schizofreniei, un diagnostic „de așteptare” înainte de a diagnostica o tulburare psihotica propriu-zisa.
Paranoidul are la baza o supra-autoevaluare, ceea ce determina o atitudine revendicativa si o suspiciozitate in legătură cu motivele celorlalți (neîncredere, hipersensibilitate fata de ceilalți si incapacitate de a utiliza sentimentele). E o persoana rece, ascunsa, gata in orice moment de atac, lipsita de simțul umorului. Totul are pentru ea înțelesuri ascunse, nu se pot relaxa, trăiesc in așteptarea a ceva rău si sunt veritabili „colecționari de nedreptăți”, păstrând in memorie resentimente si jigniri pentru a plăti ulterior celorlalți cu aceeași moneda. Fiind persoane „intense si reci”, au nevoie de relaxare, motiv pentru care pot cădea in abuzul de droguri sau alcool; alteori, extenuate de vigilenta permanenta, se pot deprima sau pot dezvolta tulburări anxioase. Si, evident, pot „bascula” către tulburări delirante sau pot deveni din presupuși „persecutați”, persecutori si procesomani „pana in pânzele albe”.
Schizoidul are la baza indiferenta fata de oricine si orice. Nu doresc si nu agrează pe ceilalți, având dificultăți in stabilirea de relații sociale. Sunt oameni reci si distanțați de realitate, detașați, care sunt interesați de profesii solitare si isi investesc energia afectiva in domenii non-umane (matematica, astronomie, filosofie, informatica, etc.). Interesul fata de viata sexuala este redus sau absent. Si, poate cel mai caracteristic element al lor, este faptul ca sunt indiferenți atât la laude cat si la critici. Decompensările lor sunt frecvent către panta suspicioasa-paranoidă, către excentricități. Alteori ruperea de realitate aluneca spre schizofrenie.
Schizotipalul are la baza credințe bizare. Are un comportament straniu, ciudat, excentric. Comunicarea e stereotipă, metaforică, vagă, exprimând o gândire magică, dominata de imaginar, superstiții sau abilitați neobișnuite de tip clarviziune sau telepatie. Afectivitatea este inadecvată, cu anxietate fata de situațiile sociale. Trec prin experiențe perceptive neobișnuite care pot merge pana la iluzii si halucinații evidente. Au prieteni putini sau nu au deloc, sunt izolați, trăind într-o lume paralelă. De la acest tablou clinic si pana la decompensarea psihotică nu exista decât un singur pas. Alteori, tentativa suicidară este soluția preferată, cam 10% decedând prin suicid reușit.
Clusterul B dramatic-emoțional cuprinde 4 psihopatii: antisocialul (dissocialul), narcisicul, histrionicul si instabil-emoționalul. Pacienții sunt in general intenși si plini de culoare, teatrali, manipulativi, cu o viata sociala bogata. Dintre aceste psihopatii se recoltează majoritatea delicvenților dar si majoritatea oamenilor de succes. Oamenii de succes aparțin tipurilor histrionice (care pot vrăji, seduce, masele de oameni), narcisicilor (care stimulează supunerea din partea celorlalți) si obsesivilor (din clusterul C) care construiesc imperii prin munca si disciplina. Insa in anumite societăți si medii (dictaturi, state corupte), oamenii de succes fac frecvent parte din tipul antisocial (si deseori nu se poate trasa o linie de demarcație clara intre delicventa si succes).
Antisocialul este psihopatul după care au fost caracterizate toate celelalte psihopatii. Termenul de sociopat e sinonim cu acest tip de psihopatie si uneori cu întregul grup de tulburări de personalitate. Un termen foarte des folosit in cazul acestei psihopatii este cel de anetopatie (an-eto-patie), adică „o suferință (patie) prin lipsa de (an) simt etic (eto)”. Pe românește, acești indivizi „nu au niciun Dumnezeu” in sensul cel mai autentic posibil. Aparenta lor este de oameni buni si calzi, integrați (si uneori „prea integrați”) in societate, care nu oferă niciun indiciu asupra tendințelor lor criminale. Faptele lor contrazic aparenta exterioara, si de fiecare data cand am întâlnit un asemenea pacient trimis pentru evaluare din închisoare, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva si-au greșit omul… Comportamentul anti-social, imoral, criminal, cu încălcarea drepturilor celorlalți, contrastează cu impresia buna lăsată celorlalți si cu imaginea de om sănătos, echilibrat. Esențial pentru antisocial este incapacitatea de a-si controla impulsurile si de a amâna obținerea imediata a plăcerii (adica, de exemplu, daca vreau o femeie, o voi avea acum si nu mai tarziu, prin viol si bătaie daca trebuie; daca vreau un obiect, atunci il voi fura imediat, nu il voi cumpăra). Fapt periculos, antisocialii au tendința de a se asocia pentru a comite actele antisociale. Sentimentul de vinovăție sau remușcările lipsesc cu desăvârșire, ceea ce le da un aspect de oameni complet liberi. Pe de alta parte, lipsa de inhibiții morale a făcut ca sa fie descriși prin termenul de „oameni fără conștiință”. Semnele acestei psihopatii apar din copilărie si adolescenta (fuga de acasă, vagabondaj, furturi, minciuni, abuz de droguri, activități ilegale, abuzuri sexuale si promiscuitate).
Narcisicul are la baza grandiozitatea propriei persoane, imaginea de sine umflată pana la dimensiuni gigantice. Sunt persoane conștiente de micimea lor, fapt pentru care sunt sensibile la critica, reacționând cu mânie (daca au in fata inferiori) sau rușine si umilință (daca au in fata superiori). Se așteaptă sa fie apreciați ca speciali si sa obțină favoruri pe măsură, fara a-si asuma responsabilități deosebite. Empatia e scăzută, exploatându-i fără milă pe ceilalți pentru a primi atenția cuvenită (nu beneficii materiale ca antisocialul). Relațiile interpersonale sunt dificile, rejetul fiind sursă de stres. Cu timpul, narcisicul suferă din ce in ce mai mult, pentru ca, inevitabil, grandiozitatea scade cu vârsta, omul îmbătrânește, admiratorii mor, motiv pentru care decompensările depresive devin frecvente.
Histrionicul are la baza comportamentul de căutare a atenției celorlalți. Pur si simplu vor sa fie băgați în seamă, motiv pentru care sunt atenți la cum apar in ochii celorlalți (îmbrăcăminte, poze) si sunt seductivi, cu un comportament sexual inadecvat. Emoționalitatea este excesiva dar superficiala; relațiile sunt si ele de suprafață, desconsiderând deseori partenerii. Egocentrismul lor merge pana la egoism, iar daca nu sunt apreciați devin iritabili sau plictisiți. Viata lor este o drama pe care o accentuează, si deseori lasă pe ceilalți sa decidă in locul lor sau sa le organizeze viata, pentru ca asta pare sa le aducă beneficii (de exemplu, se pot întâlni multe „prințese”, femei foarte „feminine”, care nu știu sa facă nimic si care par lipsite de protecție, aparent dezorientate, care au nevoie de un bărbat puternic si care sa se impună in viata lor, ele fiind in fapt doar niște histrionice care manipulează abil pe cei din jur, intru preamărirea si acordarea eternă a atenției).
Instabil-emoționalul este de doua tipuri: impulsiv sau borderline. Impulsivul este prototipul bărbatului violent, bețiv, care isi bate soția pana la sânge. L-am întâlnit pana acum doar in asociere cu alcoolismul sau jocurile de noroc, dupa externare psihopatul întorcându-se in familie pentru a continua abuzurile asupra membrilor ei sau continuând comportamentul la risc. Psihopatul borderline (borderline înseamnă linie de graniță – e vorba despre granița dintre nevroza si psihoza) e dominat de un gol interior pe care cauta sa-l umple cu experiențe diverse (droguri, activități ce stimulează adrenalina, sexualitate) si de o instabilitate a imaginii de sine si a granițelor sale. Comportamentul e marcat de imprevizibilitate, activități periculoase, gesturi suicidare, automutilări, condusul mașinii cu viteza, încălcarea regulilor. Instabilitatea afectiva duce la depresii, stări afective disfuncționale ca răspuns la situațiile conflictuale, disforie. Legăturile de prietenie sunt puține, de scurta durata, dar intoleranta la singurătate e chinuitoare. Frica de a pierde persoanele cu care sunt in relație duce la idealizarea acestora, alternând cu opusul, cu critica lor si cu abuzarea lor emoțională.
Clusterul C anxios cuprinde 3 psihopatii: evitantul, dependentul si obsesiv-compulsivul (numit si psihastenicul sau anankastul).
Evitantul are la baza teama de critica si de respingere, motiv pentru care apare o anxietate excesiva si disconfort in situații sociale si in relațiile intime. Acești psihopați se izolează, nu prea au prieteni (desi doresc sa aibă), iar cei din jur ii etichetează ca având complexe de inferioritate. Sunt nesiguri in discuțiile cu altii, interpretează eronat afirmațiile altora, evita activitățile sociale sau profesionale ce implica interacțiuni cu alti oameni din teama de a nu fi judecați, de a nu spune ceva stupid, de situații penibile, din teama de a nu roși.
Dependentul are la baza nevoia ca cineva sa aiba grija de el si sa ii dirijeze viata, sa ia decizii in locul lui si pentru el. Lipsiți de încredere in ei înșiși, se simt neajutorați, fiind bântuiți permanent de teama de separare, de abandon. In general se pot gestiona si singuri, doar ca prefera ca altcineva „mai capabil” sa o facă. Sunt persoane care sunt mereu de acord cu orice, se supun, se sacrifica, pentru a păstra cu orice preț relația sau relațiile. Personalitatea dependenta nu are nicio legătură cu dependenta la droguri sau alcool; sunt doar denumiri asemănătoare ce descriu lucruri diferite.
Obsesiv-compulsivul este obsedat de ordine, punctualitate, organizare si perfecționism. Sunt hiper-conștiincioși, inflexibili pana la rigiditate, neapreciind schimbările in obiceiurile proprii. Preocuparea pentru detalii este excesiva si consuma timp, ajungând deseori ca scopul sa se piardă si sa rămână doar obsesia detaliilor. Deciziile prompte sunt luate cu dificultate, consumând foarte mult timp, din cauza nehotărârii si ambivalentei. Întreaga viata a obsesivului ii generează o stare de nemulțumire si incompletitudine, motiv pentru care decompensările depresive sau hipocondriace nu sunt rare. Spre deosebire de toate celelalte psihopatii, obsesionalul are conștiința bolii si solicita tratament atunci când tulburarea devine greu de suportat. Cel mai frecvent, obsesionalul se decompensează către tulburarea obsesiv-compulsiva, o maladie greu de tratat si de manageriat.
Înainte de a diagnostica orice tulburare de personalitate, psihiatrul trebuie sa excludă alte boli organice (am întâlnit „psihopatii” in urma loviturilor la cap, a tumorilor sau a accidentelor cerebrale), epilepsia, tulburările schizofrenice, modificările personalității in urma unor experiențe traumatice. Este o greșeală sa se pună diagnosticul de psihopatie la copii (nu s-a dezvoltat încă personalitatea), ori sa se asocieze diagnosticul de psihopatie cu retardul mintal sau cu dementa (personalitatea este absenta, respectiv destructurata).
—
https://cezardanilevici.substack.com/p/infopsy-tulburari-de-personalitate
