„Frons est animi ianua.” (Fruntea este ușa sufletului.)
Felul in care te arăți lumii, felul in care te porți, in care mergi, in care privești, felul in care iti porți hainele – culorile, texturile si stilul vestimentar pe care il alegi, dar si felul cum le pui pe tine – toate acestea – te definesc si spun o poveste despre tine. Chiar dacă încerci sa acoperi, sa induci in eroare, sa maschezi ceea ce ești sau simți ca ești în intimitatea sufletului tău, ceea ce arăți in realitate te va da de gol dacă privitorul este atent sau experimentat. Orice vulnerabilitate simțită in interior, pe care vei dori sa o compensezi, va rezulta intr-o imagine exterioară mult prea stridentă, care va indica inferioritatea pe care încerci sa o ascunzi. Haine prea scumpe arată de multe ori sărăcie interioară, dorința de parvenire sau dorința de a epata, de a atrage atenția. Haine prea terne vorbesc despre o dezamăgire, o depresie, o pierdere sau poate o indiferenta fata de exterior ce traduce o indiferenta si in interior fata de anumite aspecte personale. Haine bizare, deosebite, excesive, atipice, sunt deseori dorința de a face un statement, o declarație, sau din nou, dorința de a atrage atenția. Hainele murdare nu arata neapărat sărăcia. Zorzoanele nu arată neapărat creativitatea. Culorile vii nu arata neapărat vigoarea. Culoarea neagra nu arata neapărat doliul asa cum culoarea roșie nu arata neapărat disponibilitatea ci deseori pericolul. Iar faptul de a fi la moda nu arata neapărat mentalități moderne, avangardiste, ci deseori conformismul, dorința de a aparține de un trend adoptat de majoritatea.
Tânărul sau tânăra din fata mea arata nedefinit după standardele mele. Imi este greu sa spun daca este un el sau o ea. Privirea este fugara, ma privește pentru un moment după care focalizează undeva pe lângă mine. E o privire anxioasa, care clipește repede, care scrutează permanent spațiul dintre noi si mai ales din spatele meu, pentru a descoperi la timp pericole posibile, ascunse sau nu. Parul este negru, vopsit, pentru ca este pur si simplu prea negru sa fie adevarat, prin contrast cu fata. E un par neîngrijit, lung, cu fire răzlețe si probabil despicate, adunat in șuvițe care se lipesc intre ele, si care este dat obsesiv la o parte, in timp ce câteva șuvițe din fata au prinse in ele niște mărgele de plastic de diferite culori, șuvițe pe care le răsucește agitat intre degete. De sprânceana stângă atârnă un piercing mare, argintiu, cu o piatra colorata. Urechile nu se zăresc din par, dar printre șuvițele lipite apar mici străluciri atunci când își balansează capul, ceea e imi spune ca are cercei pe toată lungimea pavilionului urechii.
Privirea imi cade pe aceste degete in permanentă mișcare, care imi atrag atenția prin faptul ca sunt date cu ojă neagră. Acest fapt ma surprinde, motiv pentru care imi focalizez mai atent privirea pe ele, descoperind astfel ca oja este dusă de pe unele unghii, arătând o anumită neglijenta. Aceasta imagine pornește un lanț de gânduri legate de numărul de zile de când s-a dat cu ojă ultima dată, gânduri care sunt oprite rapid atunci când omul din fata mea începe sa-si roadă unghiile, absolut inconștient, privind in continuare spre mine.
Lărgesc câmpul vizual si il privesc in ansamblu: haine murdare, un rucsac aruncat neglijent in spate. Cămașă decoltată, prin care nu reușesc sa obiectivez existenta unor sâni, ceea ce nu ma lămurește pe deplin în legătură cu sexul persoanei din fata mea, deoarece exista si femei cu sâni mici. Tatuaj ce se prelungește de pe un umăr pe gat. Cobor fugar privirea mai jos către niște blugi murdari; genunchiul drept este la vedere, prin fereastra prea largă creată de o gaură „estetic” lăsată, care se prelungește pana la jumătatea gambei. Sunt blugi rupți „din fabrică”; asa au fost cumpărați. Genunchiul stâng este însă acoperit, si observ ca este murdar de praf si pătat de un lichid ce s-a uscat demult, probabil in urma faptului ca omul din fata mea s-a așezat in genunchi direct pe sol si a rămas asa, murdar, uitând sa-si spele sau sa-si schimbe pantalonii.
In câmpul meu vizual apare subit telefonul de garda, pe care omul din fata mi-l întinde privind semnificativ. Începe sa vorbească cu o voce care pare sa aparțină unui bărbat. Imi spune ca n-au fost probleme peste noapte si ca a avut doar de lucru la urgente. Am in fata psihiatrul care a fost de gardă peste noapte.
Ținând cu atenție telefonul in mana, urmând a merge la toaletă pentru a-l dezinfecta si a mă spăla pe mâini, mă intersectez cu o colegă.
– Cine a fost medicul de gardă pe care l-am întâlnit? Nu l-am mai văzut niciodată!
– A… este pedopsihiatrul (psihiatrul pediatric, pentru copiii sub vârsta de 18 ani). E super tare, nu? E foarte iubit de adolescenți si foarte apreciat de colegi!
– Este un el sau o ea?
– Este un el.
– OK.
Si ma îndepărtez. Nu comentez. Nu risc sa îmi fie citită prea mult reacția de pe fata. Colega e lesbiană, trăiește o poveste de dragoste tulburător de frumoasa împreună cu prietena ei, cu detalii ce uneori sunt împărtășite cu noi. Confuzia mea, legitima din punctul meu de vedere, ar putea fie interpretata ca o lipsă de acceptare a alegerilor personale.
Citatul de la început este in latină si aparține lui Marcus Tullius Cicero. El spunea ca fruntea, adică fata, privirea, sunt poarta sufletului, adică vorbesc despre tine, cel care ești in interiorul tău. Votez mai totdeauna cu originalitatea si cu autenticitatea. Dar in egala măsură votez cu echilibrul, cu igiena, cu respectarea unor reguli „instituționale” care spun ca atunci când ești „în exercițiul funcțiunii” urmezi un anumit cod vestimentar caracterizat prin decenta, neutralitate si echilibru. Ești, pana la urma, medic. Iar in psihiatrie, unde pacienții sunt deja intr-o mare confuzie, faptul ca te prezinți – și te reprezinți – exact asa cum ești în viata privată, constituie un aspect cu care nu sunt de acord. Faptul ca nu am știut ce sex are psihiatrul nu m-a deranjat; faptul ca avea piercinguri si tatuaje nu m-a deranjat; m-a deranjat însă ca era murdar, rupt, cu priviri rătăcite. Si nu pot sa nu-mi pun întrebarea: asta e modelul pe care il oferim pacienților noștri? Asta e imaginea profesională pe care o oferă el copiilor si adolescenților cu care lucrează, personalități în formare care cauta și fac din oricine posibile modele de urmat?
