Continuarea articolului Imnurile României si al doilea guest post pe: https://www.irlanda.ie/p/limbile-noastre
Exista Moldova si apoi exista Basarabia; doua nume care sunt uneori sinonime, alteori nu. Depinde de context. Depinde de cine le foloseste. Si atunci cand intelesul unor termeni se schimba de la un moment la altul, in functie de anturaj sau de interes, avem deja reteta perfecta pentru o confuzie. Atunci cand vorbim despre Moldova, despre Basarabia, sau despre Romania in relatie cu „cei de peste Prut”, elementul dominant este ambiguitatea. O tara si o limba sau doua tari si una sau doua limbi? Un popor sau doua popoare? O poveste sau doua povesti? Doua povesti succesive sau doua povesti in paralel?
Pentru a incepe cu inceputul, sa definim termenii. Initial, istoric, ceea ce se numeste astazi Republica Moldova a facut parte din Moldova „istorică”, principatul fondat initial de maramureșenii veniti de peste munti (da, Dragoș Vodă a venit din Maramureș). Acest principat era alcatuit din Bucovina (o parte a ramas la noi, o parte este acum in Ucraina), Moldova de azi din Romania, si ceea ce in Romania se numeste Basarabia (teritoriu actualmente ocupat de Republica Moldova si Bugeacul ucrainean de la nord de Dobrogea). De mentionat ca Transnistria, zona de la est de Nistru, a facut parte doar sporadic din Principatul Moldovei, Nistrul fiind o granita naturala si Transnistria avand doar o minoritate vorbitoare de limba romana. Dupa anii de comunism in care rusii au distrus tot ce au putut din esenta populatiilor pe care le-au stapanit, ca sa nu spun ca au ras complet orice urma de specific national si au rusificat generatii intregi, atat Romania cat si Republica Moldova (o voi numi de aici inainte, pentru simplitate, Basarabia) au devenit tari „libere”. Aceasta libertate a aparut insa pe o istorie deformata de indoctrinarea rusa si pe niste mentalitati schimbate, care pastreaza putin din specificul national original. Prin urmare, atunci cand atat Romania cat si Basarabia au inceput sa-si caute originile si identitatea de dinaintea ocupatiei ruse, au fost obligate sa faca un „reset” catre ultima „versiune stabila” la nivel identitar, anume sa mearga catre perioada medievala si catre limba stramoseasca.
Ca gălăţean, trait pe frontieră, pot spune ca nu exista limba moldoveneasca sau limba basarabeană (basarabenească?). Exista insa un dialect. In orasul meu se vorbea practic limba romana standard, dar puteam diferentia destul de bine un moldovean „tipic” (de nordul Moldovei) de un basarabean „tipic” (de Republica Moldova), prin faptul ca dialectul „moldovenesc” de Basarabia are un accent descendent pe ultima silaba, ceea ce da o tonalitate mai trista limbii, alaturi de abundentele arhaisme (cuvinte disparute din limba romana moderna). Raman cunoscute peste tot in spatiul lingvistic romanesc glumele despre filme, in care „Star Wars” se traduce prin „Gâlceavă în cer” iar „Bodyguard” se traduce prin „Străjerul”. Limba Basarabiei este insa subiect sensibil atunci cand ai o tara foarte diversa din punct de vedere etnic, in aria de influenta a unei Rusii vesnic prezenta economic, militar si ideologic, si mai recent sub presiunea unor numerosi refugiati ucrainieni, care au schimbat si mai mult profilul etnic.
In Basarabia exista populatie neromânească semnificativă. La ultimul recensamant din 2014, adica inainte de invazia rusa a Ucrainei, 82% din populatie s-a declarat moldoveneasca/romaneasca (dar atentie, din cei 82%, cam 75% s-au declarat moldoveni si doar 7% s-au declarat romani). Ramane de definit – si aici apare un element de confuzie – ce inseamna a fi moldovean si ce inseamna a fi roman, respectiv care sunt asemanarile si care sunt deosebirile intre romani si moldoveni. In rest, mozaicul lingvistic include ucrainieni (fapt normal, fiind in granita cu Ucraina), ruşi (mai ales in orasele Chişinău si Bălţi), găgăuzi (neam de turci, spre Bugeac, in sud) si bulgari (tot in sud, spre Bugeac).
Imnul oficial al Basarabiei este Limba noastră, poezie binecunoscuta si in Romania, scrisa de Alexei Mateevici, nascut in raionul Căușeni in 1888, pe vremea Imperiului Rus. Imnul cuprinde doar 5 strofe pe care le voi comenta mai jos din perspectiva temelor arhetipale, imnurile fiind deseori o sinteza de concluzii si caracteristici definitorii pentru o anume populatie.
Limba noastră-i o comoară
în adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
pe moșie revărsată.
Nicaieri in imn nu se precizeaza despre ce limba se vorbeste. Aceasta este o ciudatenie a acestui imn si un evident element de confuzie. Poezia a fost scrisa in limba romana, deci implicit este vorba despre limba romana, doar ca nu apare nicaieri mentionat. Acest fapt a dat si dă nastere si azi la interpretari, pentru ca la fel de bine se poate spune ca este vorba despre limba moldoveneasca sau, de ce nu, limba rusa, cu atat mai mult cu cat poetul s-a nascut pe vremea imperiului rus.
Un alt aspect se refera la profunzimea acestei limbi care sta undeva „in adâncuri”, ascunsă, „înfundată”, la baza aparenţelor din ziua de azi. Problema cu lucrurile ascunse este ca ele nu sunt vizibile. Si atunci cand pastrezi ceva ascuns in interiorul tau, nu exprimi acea valoare in realitatea exterioara si astfel lumea nu poate afla de existenta ei. O limba vorbita cu usile inchise, in soapta, eventual in beci, nu este o limba care va straluci si va domina. Este o situatie asemanatoare cu cea a unui om cu talent la desen sau scris, care isi pastraza acest talent pentru sine in caiete sau jurnale intime, materiale care doar accidental pot vedea lumina zilei si pot beneficia de o recunoastere si apreciere la nivel social, exterior.
Imnul vorbeste despre o comoară: limba. Cand esti o tara măruntă, fara istorie proprie semnificativa, legata istoric de o Romanie care nici ea nu are o istorie grandioasa prin comparatie cu alte tari europene, singura ta valoare ramane limba. Situatia este similara unei fete care are puţină scoala, putina educatie, si care sfarseste deseori fie in saracie si batuta de un sot alcoolic, fie la munca de jos in strainatate, fie intr-o filiera de prostitutie. Situatia nu este neaparat vina cuiva, doar ca in scop de supravietuire, fiecare isi foloseste atuurile pe care le are: cetatenii tarilor mari au bani si influenta, cetatenii tarilor mici se folosesc de inteligenta si oportunism pentru a supravietui si razbi in viata.
Limba noastră-i foc ce arde
într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
ca viteazul din poveste.
Daca pentru romanii din Romania imnul indeamna la trezire (Desteapta-te romane!), iata ca exista si romani care s-au trezit. Viteazul din poveste (care poveste?), poporul basarabean este trezit deja „din somnul cel de moarte”. Este insa un om care s-a trezit din coma. Problema, sau mai precis urmatoarea dilema a celui care s-a trezit, este ce faci după. Pentru ca, faptul ca te-ai trezit, faptul ca ai ochii larg deschisi si intelegi situatia, nu schimba neaparat situatia in care te afli; mai este nevoie sa si treci la actiune. Faptul ca ai o limba care arde ca un foc in tine dar nu stii ce sa faci cu asta, seamana cu proverbialul caine care se uita la tine dar nu te musca, pentru ca „se consuma in el”. Nu stii gluma? Iat-o mai jos:
Intr-o zi, Tache se hotărăşte să-i facă o vizită prietenului său, Mache. Ajungând la casa acestuia, vede o placă mare la poartă: “Câine rău! Intraţi pe propria răspundere! Mai aveţi timp să vă răzgândiţi!”.
Uşor intimidat, intră în curte. De câine, nici urmă. La uşa casei vede altă placă: “CÂINE RĂU! Dacă ţineţi la viaţă, opriţi-vă acum!”.
Speriat de-a binelea, deschide uşor uşa şi păşeşte în hol, unde îl întâmpină amicul Mache. Într-un colţ, un câine apatic.
– Salut, Mache! Dar ce-i cu toate avertismentele astea, văd că dulăul tău zace cât se poate de pasiv. Parcă ziceai că-i rău!
– E rău, e foarte rău, răspunde Mache, dar se consumă în el.
Cainele care se consuma in el este un arhetip foarte raspandit la romani, sub doua forme: forma in care mă arăt amenintator dar totul este o cacealma (cam ca in genul „ofensivei ucrainiene” asupra rusilor care tot se anunta dar nu mai vine pentru ca probabil nu exista mijloace materiale) si forma in care cainele, sau poporul, se macina in el insusi, adica romanii se saboteaza intre ei (fapt foarte cunoscut, rugaciunea „ferește-mă, Doamne, de prieteni fiindcă de dușmani am eu grijă” existand cu un anume motiv in „folclorul” nostru).
Limba noastră-i frunză verde
zbuciumul din codrii veșnici
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
ai luceferilor sfeșnici.
Limba este legata de natura, o alta bogatie a popoarelor mici fara istorie semnificativa. Se pune intrebarea: de ce ar dori cineva sa faca turism in Basarabia? N-am fost acolo niciodata desi am trait in granita, dar probabil ca m-as duce din curiozitate lingvistica (aspectul spiritual) si pentru a ma plimba prin natura si a vedea Nistrul (aspectul geografic), eventual a vedea ruinele unor cetati (aspectul istoric). Si cam atat. Cam atat are de oferit Basarabia. Bun, eventual si un vin bun, pentru cei interesati.
Limba noastră-i limbă sfîntă
limba vechilor cazanii
Care-o plîng și care-o cîntă
pe la vatra lor țăranii.
Exista o limita fina intre a insista pe o tema si a obsesiona pe aceeasi tema. Imnul face din limba o obsesie, ceea ce arata ca nu poate enunta alte elemente valoroase. Problema e ca imnul este o valoare spirituala, nu materiala. Iar spiritualul nu prea are ce cauta in lumea materialista de azi, cand relatiile sunt deseori „obiectuale” (partenerii sunt vazuti ca obiecte pentru gratificarea narcisică proprie) si clientii sunt redusi la caracteristica lor relevanta de „consumatori”, banii devenind un cult si un sens existential. Cam cati oameni stiu azi ce inseamna o „cazanie” (predica prin care se explica un pasaj din Biblie)? Cam cati oameni mai merg azi la biserica din convingere personala? Cam cati ţărani au mai ramas in lumea tehnologizata de azi in care masinile agricole lucreaza singure, conduse prin GPS de pe calculator? Cam cand ai intalnit ultima data pe cineva care sa spuna sincer si cu mandrie ca este ţăran? Cam care este importanta unei vetre (mai stii ce e aia?) cand milioane de romani si basarabeni au parasit-o pentru tarile straine? Cine mai plange si canta limba moldo… românească?
Răsări-va o comoară
în adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
pe moșie revărsată.
O comoara ramane o comoara daca isi pastreaza valoarea in prezent; vechimea sau raritatea nu are obligatoriu legatura cu valoarea. Ceva isi pastreaza valoarea daca poate fi vandut, oricand, mai departe, in schimbul unei sume de bani sau facand troc. Este o gandire oportunista dar este si o gandire realista a zilelor noastre. Comoara lingvistica răsări-va candva poate din adancurile in care ramane ascunsa pentru moment, dar se pune intrebarea daca va mai fi cu adevarat o comoara. Sunt roman de Romania si scriu in limba romana si din acest motiv: simt cum limba mea, fie ea romana sau moldoveneasca, se stinge incet in malaxorul cultural european si international. Migratia catre Vest, presiunea ruseasca din Est, totul este impotriva „comorii” lingvistice care isi asteapta inca „rasarirea”. Anumite lucruri se intampla la momentul potrivit sau nu se mai intampla niciodata.
—
O continuare a articolului anterior (Imnurile României) :
https://cezar.vivaldi.net/2023/05/14/imnurile-romaniei
—
https://cezardanilevici.substack.com/cp/123106202
