„When the winds of change blow, some people build walls and others build windmills.”
(Când sufla vântul schimbării, unii oameni construiesc ziduri, iar alții construiesc mori de vânt.)
Anul trecut, pe vremea cand eram in Alsacia, aveam obiceiul sa călătoresc in zona unde locuiam si sa vizitez satele din jur. Intr-un weekend am nimerit intr-un sat vechi, cu case mari, reci si lipsite de farmecul căsuțelor alsaciene tipice, alea cu floricele la ferestre si cu pereți ornați cu lemn la exterior (maisons à colombages sau Fachwerkhäuser), atât de tipice lumii germane. Casele din acest sat erau austere, lemnăria era veche și dărăpănată, gardurile erau din piatra, așezarea avea probabil spre mia de ani. M-am surprins gândindu-ma la acei oameni care au trăit acolo, oameni cu valori si moduri de viata diferite de Alsacia de astăzi. La un moment dat mi-am dat seama că o mașină ma escorta de la distanță și șoferul ma privea fix prin parbrizul întunecat, fumând o țigară. Eram un intrus, nu eram dorit in acel loc; omul își apăra modul de viata prin respingerea unui venetic, chiar si in tranzit. Am părăsit locul cu un sentiment de pericol, luând-o peste câmpuri; mașina m-a escortat discret pana la limita satului, apoi a rămas acolo, contemplându-ma.
Alsacia de acum un deceniu, atunci cand am venit in Franța pentru prima data, era un teritoriu in care „curgea lapte și miere”. O economie puternica, un stil germanic ordonat, investiții mari făcute cu cap. Practic trăiai in Franta dar aveai standardul Germaniei in granița căreia de fapt se si afla Alsacia. Oamenii erau rezervați dar corecți, toată lumea muncea, lucrurile erau făcute ținând cont de calitate, aveai bani pentru orice solicitare profesionala. Apoi lucrurile au început sa o ia la vale… Alsacia de acum e din nou rigida, respingătoare, străină. Ești privit cu suspiciozitate, mai ales daca nu ai hainele locului sau accentul corect. Sunt migranti peste tot, straini care încearcă sa isi potrivească limbajul non-verbal dupa o lume pe care nu o pot înțelege, sau din contra, străini care tind sa înlocuiască ceea ce a fost cu stilul, cultura, valorile si religia proprie. Job-urile se schimba la cateva luni, managerii la doar cativa ani, nu mai exista continuitate, proiectele se schimba de la un moment la altul, azi mergem la stanga si maine mergem la dreapta… Cineva ajuns acum in Alsacia și văzând ceea ce exista in prezent, nu ar putea crede ca in urma cu doar cativa ani era o alta lume, si cu siguranta nu si-ar putea-o imagina; lumea din trecut trăiește acum doar in amintirile mele si ale celor care am cunoscut-o atunci, asa cum lumea acelui vechi sat alsacian traieste doar in mintea soferului misterios care ma privea cu agresivitate slab disimulată.
Te-ai gândit ca in mintea celor mai in vârstă trăiește o lume care a apus, pe care n-ai cunoscut-o niciodată, si pe care nu ai putea sa o intelegi cu adevărat? Ai remarcat ca lumea se schimbă cu o rapiditate din ce in ce mai mare? M-ai crede daca ti-as spune ca am inceput sa scriu pe internet in urma cu aproape 20 de ani, in engleza, si ca vremea blogurilor, a scrisului si a cititului de texte lungi a apus in urma cu foarte mulți ani?
Societatea pe care o vezi acum este o societate adictivă, dominată de dependență. In urmă cu ani dependența era de alcool, apoi de droguri, apoi de idealism (toti voiam Schimbarea), apoi de jocuri de noroc, apoi de jocuri pe calculator, apoi de internet si in final de social media. Acum e o dependență narcisică de a fi important, văzut si admirat, o dependenta de informatii intr-un format cat mai simplu (video-uri scurte, meme-uri), o dependență de confort si simplitate, o dependență de a avea experiențe (a călători, a bifa locuri), o dependență de a te compara (partener(a) de tip trofeu, copii super-smart, haine, casa si mașină, cat mai multi bani). E in egala măsură o societate dominata de control si de lupta împotriva controlului (cand am cumpărat recent un telefon, mi-a cerut sa se conecteze la internet si sa accept sa fiu monitorizat, altfel nu puteam sa-l folosesc). Cei de acum nu mai înțeleg deja ce înseamnă sa fii confortabil cu o carte in mana atunci cand se întâmplă un blackout (se ia curentul), sau sa nu mai simti nevoia sa-ti pui o poză recentă la profilul de social media, sau sa trăiești anonim intr-o zonă de care n-a auzit nimeni, sau sa poti fi mulțumit de viață fără să fi consumat vreodată droguri… Viața fără strălucire, fără importanță si fără admiratori este considerată o viață anodină, inutilă, ciudată in cel mai bun caz.
Si atunci apare o alta întrebare: de ce mai scriu încă pe un blog dacă moda lor a trecut?
Poate pentru a face o legătură intre trecut si viitor. Poate pentru ca să mai rămână cineva care știe să scrie cât de cât corect în limba română într-o lume în care copiii celor plecați in străinătate nu mai știu această limbă veche iar copiii celor rămași în țară sunt complet agramați. Poate pentru ca am înțeles că nu pot fugi in această viață de ceea ce sunt, si ca atunci cand voi muri, oriunde as fi in lume, certificatul meu de deces se va întoarce la Galați, in acel birou vetust de evidență a populației, unde se va așeza lângă certificatul meu de naștere, marcând închiderea cercului vieții mele…
Soluția Alsaciei, a Franței si a unei mari parți din Vest, este sa construiască ziduri in fata schimbării; ca migrant roman, pot simți asta in fiecare zi. Daca insa privim citatul de la început, exista si o alta soluție. Putem accepta ca nu putem sa ne împotrivim schimbării, dar o putem folosi in avantajul nostru pentru a merge mai departe. Putem naște și renaște. Putem sa o luam de la capăt însă altfel, făcând ceea ce am facut dintotdeauna dar sub alta forma si prin alte mijloace. Când înțelegi cine ești, care iti sunt valorile si caracteristicile definitorii, înțelegi ca nu te poti schimba foarte mult, pentru ca ai deveni altceva sau altcineva care nu are legătură cu tine. Ceea ce poti face este sa ajungi la un rafinament a ceea ce poti fi, sa faci ceea ce spune acel citat nătâng de pe internet – sa devii cea mai buna versiune a ta.
Salut pe cei care mi s-au alăturat de pe fostele bloguri și de pe social media! Sunt același, nu m-am reinventat și nici nu m-am înțelepțit foarte mult. Doar am schimbat mediul online – acum e Substack și Telegram (alături de blogul de pe Vivaldi, pentru a continua tradiția de limba engleza). Am adus insa scrisul si reflecțiile „de pe vremea mea”; am considerat ca merita sa continue „in vremea de acum”, adaptate la ciudățeniile unei noi ere. Am mai ridicat o moară de vânt.
