„Fiat justitia, pereat mundus.”
(Să fie dreptate, chiar dacă ar pieri lumea).

In lumea vestica in acest weekend e Paștele. O sărbătoare care și-a pierdut de multa vreme semnificația religioasa, acea sacralitate, acea posibilitate de apropiere de ideea de spiritualitate, de mister, de sacrificiu si… de renaștere. Pentru ca pana la urma, indiferent de alegerea de a fi ateu sau nu, Paștele poate fi inteles prin semnificația sa generala, fara detalii, fara culorile religioase care mai mult ii răpesc din înțelesul profund. Pastele exista pentru a ne învăța despre necesitatea de a ne sacrifica anumite parți din noi pentru a transcende spre o noua etapa existențială sau pentru a obtine ceva valoros la nivel personal. Pastele ne invata despre capacitatea noastra de a renaste dupa ceea ce aparent a fost o moarte (de fapt moartea unor elemente din noi care ne împiedicau sa mergem mai departe, deseori iluzii, aspecte inautentice, judecăți de valoare primite prin educație si ne-trecute prin propriul filtru decizional – asta pentru a da doar cateva exemple). Pastele mai are insa si un rol la care se referă maxima din latina cu care am inceput articolul: Pastele înseamnă victoria Iubirii asupra Dreptății; este ceea ce religia creștină considera ca e important sa dea mai departe ca regula de viata.

Probabil ca nu te-ai așteptat sa fac afirmația de mai sus: cum adică… povestea lui Isus este o modalitate de a ne arata ca in religia crestina dreptatea e mai putin importanta decat iubirea!?! Pai… este… Daca ne gandim bine, Isus a fost caracterizat printr-un comportament etic ireproșabil, a fost un personaj care a întruchipat binele, dar care a ajuns sa fie batjocorit, judecat pe nedrept, parte dintr-o poveste absolut absurda, lipsita de sens, si in final a fost judecat si ucis precum ceilalti doi tâlhari cu care si-a petrecut momentele finale. Povestea abunda de nedreptate, cu atat mai mult cu cat Isus este descris ca fiind parte din Divinitate, adica practic parte din conceptul cel mai înalt ce poate fi imaginat. Totusi Isus preia, in mod metaforic, vinovățiile lumii, jucând rolul de „țap ispășitor”. Printr-un act de iubire, prin sacrificiul personal, Isus trece prin moarte si ulterior renaște, învie, pentru a da o ultima lecție, cea a speranței; in amintirea lui, facem acelasi lucru cu oamenii pe care ii îmbărbătam si le insuflam speranta, iar in cazul meu si in profesia mea, capacitatea fiecărui individ de a se schimba, a renaște, este esențial a fi recunoscută, validată si stimulată. Totusi, daca povestea lui Isus ar fi fost despre victoria dreptății, in situatia in care însăși Divinitatea a fost batjocorita in ultimul hal, Apocalipsa ar fi trebuit sa aibă loc cu ocazia răstignirii, asta daca s-ar mai fi ajuns la răstignire… In locul furiei unei Divinități care si-a lăsat elementul cel mai de preț pentru a fi terfelit de muritori – ma refer la Tatăl care si-a sacrificat Fiul – a fost aleasa si exercitata ceea ce am putea numi o „permisivitate fata de nedreptate, umilință și crima”…

In psihoterapiile existențialiste se lucrează mai ales cu valori sau teme existențiale. Totul este simplificat pentru claritate. Aceste valori precum Dreptatea sau Iubirea sunt ierarhizate, in asa fel incat niciodata sa nu fie egale, pentru ca egalitatea inseamna conflict, ambivalenta, oscilatii. Astfel, privind prin lentila existentialista, exista doar doua categorii de oameni: cei pentru care Iubirea bate Dreptatea si cei pentru care Dreptatea bate Iubirea. Cuplul Dreptate-Iubire este unul dintre cele mai cunoscute cupluri din psihoterapie, sursa de discuții interminabile pe care insa nu le voi aborda acum. Ceea ce vreau insă să precizez este că modul in care se desfășoară povestea biblică pascală arată clar că Iubirea e mai importanta. Asta insa nu este o surpriza; ceea ce este insa mai tulburator este ca Dreptatea Divina… nu prea funcționează… adică nu e aplicată…

Ceea ce te-as ruga in acest weekend este sa te gandesti la multiplele situatii in care ai întâlnit oameni care doresc sa facă dreptate cu orice preț, chiar cu riscul de a plăti prețul final – adică moartea – nu numai ei, ci si cei din jurul lor (atenție, a muri poate însemna si a te înstrăina, a fi viu si totuși practic mort). Gandeste-te la cei pe care ii consideri fanatici, la cei reci, critici, „castratori” (in sens psihologic), la cei care „nu se lasă”, cei pentru care „ a avea dreptate” este mai important decat orice, cei orgolioși care nu se lasă înduplecați de consecințele pe care le creează in jurul lor, cei care vor merge „pana în pânzele albe” cu aceleași concepții si expectanțe legate de lume si de ceilalti.

Franța in care traiesc este in grevă de… cred ca dintotdeauna… doar ca de cateva săptămâni grevele sunt săptămânale si se înșiră practic de la o zi la alta, fara prea multe momente de respiro. Cum am fost săptămâna asta la Paris, a trebuit sa asum un risc enorm de a rămâne blocat acolo, pentru ca atat trenurile cat si instituțiile nu funcționează normal. De ce toate astea? Pentru a se face Dreptate, pentru ca președintele a impus legea referitoare la creșterea vârstei de pensionare. Prin urmare francezii, care sunt o națiune pentru care Dreptatea e mai importanta ca Iubirea, au iesit in strada, sabotând pe toată lumea si pe ei înșiși, provocând haos si suferință, arătând prin atitudinea lor exact ceea ce am ales ca titlu: „chiar daca ar pieri lumea, chiar daca s-ar distruge societatea lor proprie, ei vor dreptate”.

Un alt exemplu, de data asta din geo-politică, un domeniu care pasionează pe multi: Rusia si Putin. Daca e sa dam prioritate Dreptatii, am putea spune ca Vestul s-a întins prea mult si a inceput sa streseze Rusia, stiind clar ca asta e o sensibilitate a Estului; in mod similar, am putea spune ca Rusia a cedat anxietatilor si a trecut la fapte (adica a invadat Ucraina), ceea ce este in mod evident nedrept. Ambele parti sunt de vina si ambele parti merita pedepsite. Daca am da prioritate Dreptatii, ar trebui sa facem un război mondial, preferabil nuclear, pentru a eradica, a stârpi, răul din lume. Chiar cu pretul final, „chiar daca ar pieri lumea”. Din fericire, pentru moment, atat in Rusia cat si in Vest primează Iubirea, motiv pentru care au loc sacrificii de vieți umane, nedreptăți si umilințe reciproce (dupa modelul biblic), evenimente care insa permit situatiei sa nu degenereze intr-o conflagrație mondială.

In final, un ultim exemplu: justiția socială. Istoria ne spune ca albii i-au exploatat pe negri. Tot istoria ne mai spune si ca atunci cand albii au venit in Africa si au incercat sa-i civilizeze pe negri, acestia din urma au cerut arme ca sa se omoare intre ei si au refuzat plugul, dar asta e o alta poveste. In fine, s-a ajuns la istoria pe care o stim cu toții. Albii au fost in final loviți de o culpabilitate din ce in ce mai mare, pentru ca au craniat in final ca negrii sunt si ei fiinte umane. Prin urmare, societatea s-a deschis, ce-i drept cu greu, astfel incat pana la urma s-a ajuns la o relativa egalitate de șanse. Apoi s-au trezit niste fanatici pentru care Dreptatea e mai importanta ca Iubirea, care au cerut tratament preferențial, favoritisme si… rescrierea istoriei. Ceea ce se si intampla in acest moment cu foarte mare elan. Detaliile au inceput sa nu mai conteze, ratiunea a incetat sa mai fie la moda, tot felul de personaje cu competente îndoielnice au inceput sa fie „băgate pe gat” tuturor, vezi reclame, filme reinterpretate si reajustate pentru a reflecta egalitatea de sanse, pana s-a ajuns la violente de strada in State si orase intregi in care politia nu a mai fost lasata sa isi faca treaba „de teama sa nu lezeze sentimentele unora”. In final a iesit anarhie, Dreptatea fiind insa pe cale de a fi facuta „chiar daca ar pieri lumea” si echilibrul social, chiar daca toată situația nu poate duce decat la o radicalizare de ambele parti.

Voi termina cu o ultima întrebare: ești o persoana pentru care dreptatea trebuie făcută indiferent de consecințe, care e confortabila cu ideea ca „lumea poate pieri” in numele Dreptății și Adevărului? Dacă da, cum iti explici ca Ziua Judecății Finale nu a venit inca, desi ne-am omorât propria Divinitate pe o cruce, la grămadă cu toți depravații? Ce înseamnă pentru tine sa întruchipezi sau sa fii întruparea calității sau ideii de Divinitate?

—
https://cezardanilevici.substack.com/p/chiar-de-ar-pieri-lumea