„Nu e vina mea; e vina ta/lui/ei/lor/altora!”
Ce am scris mai sus reprezinta una dintre atitudinile pe care le dezaprob cel mai mult: este vorba despre lipsa de asumare a propriei responsabilități intr-o situație data, de cele mai multe ori o situație personala, dar de multe ori si o circumstanță la nivel social. Si as dori sa dezvolt in continuare subiectul.
Asumarea responsabilității face parte integranta din training-urile de leadership. Un bun lider stie sa asume, chiar atunci când greșește, chiar atunci când greșește rău si pare penibil in ochii celorlalti. Este preferabil sa accepti public faptul ca te-ai înșelat sau ai gresit – asta este de altfel uman – decat sa pretinzi ca totul este in regula si sa incerci sa jignești pe ceilalți care oricum s-au prins ca ai facut o prostie. Cu cat urci pe o anumita scara a responsabilităților, asumarea este din ce in ce mai importanta, existând unii care reusesc sa asume aproape orice, ceea ce ii si eliberează intr-un fel. Cine te pune sa stai intr-un job prost? Cine te obliga sa stai în relația proastă? Sau in țara nepotrivită aspirațiilor tale? Daca dai la o parte toate justificările, concentric, precum desfaci o ceapă, ai sa intelegi ca tot ce se întâmplă este mai degraba o alegere a ta – in sensul ca permiti unor lucruri, situatii sau persoane sa existe in viata ta – si mai putin un rezultat al vicisitudinilor vieții sau al ghinionului. Exista cu adevarat putine situatii in care sa nu poti asuma responsabilitatea, spre exemplu un dezastru natural brusc de tip cutremur. Dar in majoritatea situatiilor „ai văzut venind” problema, si fie ai dus „politica struțului”, adică te-ai amăgit sau ai negat, fie ai ramas pasiv sperand ca „totul o sa treacă” sau „totul va fi bine”, fie ai facut diverse prostii din categoria „fuga de responsabilitate”.
In Romania, daca pui intrebarea simpla „de ce merg lucrurile rău?”, vei primi cu mare probabilitate un raspuns de genul motto-ului de la inceput: „pentru ca alții nu ne lasă”, „pentru ca alții ne vor răul”, „pentru ca nu se vrea” (la modul impersonal). Daca incerci sa specifici/detaliezi/precizezi mai mult, sa numesti vinovatul, sa mergi pe fir mai departe, sa cauti originea, sursa răului, sa „zgârii suprafața” acestei generalizări, vei descoperi de obicei elemente de teoria conspirației: „puterile străine nu ne lasă în pace”, „oculta mondiala ne vrea sclavi”, „cei bogati vor sa ne fure” (daca sunt deja bogati, de ce sa mai fure?!), politicienii, Soros, Gates, evreii, reptiloizii, extratereștrii, diavolul, etc. Din punct de vedere al profesiei mele pot spune ca in aceasta situatie se poate vorbi de o funcționare paranoidă, schizofrenică adică, a unei mari părți din populație, problema fiind ca aceasta paranoie nu este o boala ci este „un fel de a fi”, „un fel de a exista in lume”. Explicatia paranoida de genul „alții ne vor răul” este de cele mai multe ori la baza concluziei ca „altii sunt de vină, nicidecum eu”. Fiind un mod de a fi si a reactiona, o judecata automata, un adevar general acceptat, nu poti înfrunta acest punct de vedere fara sa fii judecat, exclus, declarat neromân. Faptul ca traiesc in Vest, langa granita cu Elvetia – unde evident sunt Banii (cu B mare, adica banii aia multi), deci „gura iadului” sau „portalul de întuneric” – ma califica drept un suflet pierdut, prin asociere cu delirul paranoid colectiv romanesc. Si in plus, prin asocierea cu cei care „au furat Romania”, direct sau prin intermediari, pot fi facut vinovat oricand pentru tradare (daca nu „ma lepăd de Satana” intre timp si nu „revin la ganduri mai bune, firești, românești”).
Si daca tot am mentionat „intermediarii”… te-ai gandit candva care este rostul lacătului de la usa, a cheii cu care inchizi usa sau a cainelui pus in lanț aproape de intrarea in gospodărie? Bănuiesc ca e o intrebare cu raspuns simplu: rostul acestor elemente preventive (lacat, cheie, caine) este sa ne apere de hoti. O urmatoare intrebare ar suna cam asa: putem noi controla comportamentul celorlalti, respectiv al hotilor, sau putem mai bine sa ne controlam propriul comportament, respectiv sa punem lacat, sa inchidem cu cheia si sa avem caine de paza? Desi răspunsul este simplu, exista extrem de multa lume care considera ca e mai usor sa controleze comportamentul altora decat comportamentul propriu. Da, suna ilogic, dar majoritatea celor care bântuie prin psihiatrie si mai ales prin psihologie-psihoterapie vin la consultații cu obiectivul foarte clar ca sa ii schimbe pe ceilalti de acasa sau de la job, trecand absolut cu vederea faptul ca singura persoana ce poate cu adevarat sa se schimbe prin intervenția lor directa este… propria lor persoana. Deseori intalnesc un soi de gândire magica, o gândire prin influenta, in care pacientul spera ca il poate influenta pe celalalt (de fapt spera ca il poate manipula) si rolul psihoterapeutului nu poate fi altul decat sa il faca si mai performant in aceasta arta de a corupe, șantaja sau convinge pe celalalt ca sa se schimbe. Nu am intalnit pana acum pe nimeni care sa vina la mine si sa spuna sincer si direct ca doreste sa il ajut sau sa il ghidez pentru a se schimba pe sine si astfel sa poata sa-si îmbunătățească viata. Poate ca exista asemenea rarități dar nu le-am intalnit inca…
Asadar, desi e evident ca exista masuri pe care le putem lua noi insine pentru a avea o viata mai buna, dam vina pe exterior pentru majoritatea problemelor, si speram fara temei ca putem sa ii influențăm pe ceilalți – sau sa ii judecam si sa ii pedepsim – pentru a ne îmbunătăți viata. Revenind la Romania si delirul ei, daca am abandona inepțiile pe care le credem si am lua contact cu realitatea, ar trebui sa ne aducem aminte ca, inversând metafora, cheile casei si cainii de paza sunt de fapt poliția, justiția, serviciile secrete. Chiar acceptând varianta ca tot universul conspira pentru a distruge gena geto-dacica, daca romanii ar invata sa foloseasca lacătul, cheia si cainele de paza, adica instituțiile abilitate pentru a opri furturile, lucrurile s-ar ameliora imediat. Un detaliu esențial este insa ca… instituțiile abilitate sunt formate din… noi înșine… adică din romani… nicidecum din străini sau extratereștri… Si esecul institutiilor… este… esecul nostru… Lipsa noastră de schimbare interioara… este… lipsa de schimbare in exterior… Cheia care nu inchide, lacatul pus de forma, cainele care doarme sau e coruptibil cu o bucata de pâine… sunt oglinda propriei noastre ființe… Hotii vin si pleaca; ei fac ceea ce stiu mai bine, anume sa fure. Noi insa rămânem fără modalități de apărare, „un sat fără câini”. Si nu ne asumam: dam vina pe hoți pentru ca sunt hoți, fara sa ne vedem pe noi insine si fara sa ne asumam propriile slăbiciuni.
Problema e ca, daca totul ar functiona asa cum este proiectat sa functioneze, nu am mai avea pe cine da vina: hotii ar fi tinuti in exterior, tara ar prospera… si nu am sti ce sa facem cu atata fericire… Ne-am plictisi. Popoarele mici, asa cum sunt romanii, au nevoie de suferinta si de inferioritate fata de care sa dezvolte un complex de superioritate de tip „popor ales”, superioritate care sa justifice o functionare paranoida de tipul „toți sunt împotriva mea”. Pentru ca sa stie: daca nu te simti important, nu poti fi paranoid, pentru ca doar ceea ce e valoros este in pericol de a fi furat sau distrus.
In ultima vreme am inceput sa vad „reflexe romanești” si prin Franța. Francezii sunt supărați ca australienii fac comerț cu arme împreună cu englezii si americanii si nu cu ei, deci oarecum ii nedreptățesc. Le cam pleaca oamenii inteligenți peste granițe dar dau vina pe străinii care ii corup (cel putin in zona mea este un flux enorm catre Elvetia, unde salariile sunt de 3-4 ori mai mari). Intr-o era a robotizarii in care unele tari discuta despre săptămâna de lucru de 4 zile si despre calitatea vietii sau balanța profesie-timp liber, in Franta s-a impus creșterea vârstei de pensionare, dar parca tot populația este de vina ca nu accepta sa munceasca mai mult. Si aici este un deficit de asumare a responsabilității proprii, dar nu in gradul, sau mai bine zis in halul, in care este in Romania.
Pentru a concluziona… cum mai e pe la tine prin suflet? Ai caini de paza mari si eficienți? De cate ori pe zi uiti sa inchizi usa, sa învârți cheia sau sa pui lacătul? Vin hoti deseori pe la tine? Incerci sa negociezi cu ei, sa ii îmbunezi, sa nu ii deranjezi? Sau iti aperi granițele personale cu sabia in mana? Esti suficient de valoros sau interesant pentru a atrage hoti? Ce faci atunci cand esti victima unei spargeri? Crești protecția? Criticii hoții pentru ca sunt „asa de hoți”? Ce se fura cel mai frecvent de la tine? Ce e cel mai de preț? Ce merita sa fie protejat mai mult? Cum și de către cine?
