„Într-o cafenea stă un domn și bea liniștit o cafea. Nu are laptop, nu are smartphone, nu are iPad. Stă așa, ca un psihopat…”
Citatul de mai sus a circulat in urma cu ceva vreme pe internet. Sensul e destul de usor de inteles daca nu ai lipsit in ultimii ani de pe planeta. A devenit o normalitate sa fii absorbit de social media, de internet, de o carte electronica, de un film sau de un joc pe un device portabil. Asta e norma. Cand merg la servici cu autobuzul, majoritatea se uita pe un ecran sau asculta ceva la casti. Pe strada e la fel. E deja firesc sa fii rupt de realitatea imediata, sa fii prezent si totusi mental absent, sa fii practic indisponibil si in acelasi timp sa fii pregatit sa aperi ideea contrara. Similar, e normal deja ca un coleg sa vorbeasca cu mine in timp ce butoneaza telefonul, chiar daca discutia dureaza 2 minute, si e la fel de normal sa vad cum, in mediul profesional, ceilalti medici scriu la calculator in timp ce pacientii vorbesc singuri in fata lor despre problemele si suferintele lor, presupunand ca medicul din fata lor are o atentie distributiva.
Putem spune ca aceasta situatie este o forma de autizare, de autism functional, electiv, mai mult sau mai putin constient. Si vine in contradictie cu o atitudine de inspiratie asiatica, anume capacitatea de a fi prezent in viata proprie, clipa dupa clipa, moment by moment. Prin extensie, aceasta capacitatea poate fi folosita si in relatie cu ceilalti, anume capacitatea de a fi prezent in relatie cu Celalalt, indiferent cine este acest Celalalt, adica abilitatea de a fi atent la ceea ce spune, ceea ce simte, ceea ce arata celalalt la nivel comportamental, si mai ales abilitatea de a raspunde la reactiile celuilalt, de a-l oglindi, de a reactiona, in ultima instanta fiind vorba despre a valida existenta celuilalt, de a-i arata ca recunosti faptul ca el sau ea exista cu adevarat si sunt demni de a fi luati in seama, de a-ti sustine atentia, de a fi suficient de „interesanti” si nu de a fi „cantități neglijabile”, „obiecte dispensabile” ce pot fi facil ignorate.
Am citit undeva ca in Japonia tinerii sunt educati sa observe, sa perceapa spatiul si oamenii din jurul lor, sa se gandeasca la ceilalti si la nevoile lor care sunt la fel de valide precum nevoile proprii. Este efectiv o forma de educatie sa fii constient ca esti intr-o societate formata din oameni la care trebuie, este necesar, sa fii atent. Acest stil de a fi este in opozitie completa cu stilul pe care l-am intalnit in Romania si pe care il intalnesc din ce in ce mai mult si aici in Franta. Revenind la autobuz, deseori vad cum tinerii se ridica de pe scaun si ofera locul varstnicilor sau celor care par a fi bolnavi. Tine de educatia formala dar tine si de reflexul de a fi atent in jurul tau. Dar sunt si situatii in care tinerii de pe scaune ignora pur si simplu pe cei din jur, fiind multumiti ca au gasit un loc bun, rămânând absorbiți de derularea permanenta a unor imagini pe ecranul telefonului.
Revenind la citatul de la inceputul articolului, este evident o tentativa de a induce rusinea in cei care sunt prezenti in viata proprie (in engleza se numeste shaming) pentru a-i incolona in lungul sir al absentilor din vietile proprii si ale celorlalti. Este un citat care evidentiaza presiunea sociala de a te conforma unui obicei care nu aduce nimic bun. Cu siguranta ca a nu fi absorbit de activități parazite nu inseamna ca esti un psihopat, desi in contextul actual asta te face sa fii perceput ca un ciudat. Evident, nu orice citat care circula pe internet este neaparat un sfat bun.
